Rusia se opune unei rezoluţii ONU privind presupusul atac chimic din Siria

Rusia şi-a folosit miercuri dreptul de veto pentru a se opune unei rezoluţii care condamnă un presupus atac chimic în oraşul sirian Khan Sheikhoun în 4 aprilie, şi cere guvernului din Damasc să prezinte informaţii privind misiunile sale din acea zi.
Victime ale presupusului atac chimic desfăşurat în oraşul sirian Khan Sheikhoun în 4 aprilie 2017. (Captură Foto)
Andrei Popescu
13.04.2017

Rezoluţia concepută de Occident a fost susţinută de 10 voturi în Consiliul de Securitate al ONU, fapt ce a forţat Moscova să recurgă la dreptul său de veto. Bolivia a votat împotriva rezoluţiei, în timp ce Kazahstanul, China şi Etiopia s-au abţinut.

“Proiectul de rezoluţie nu a fost adoptat din cauza votului negativ al unui membru permanent al Consiliului”, a declarat ambasadorul american la ONU şi preşedintele actual al Consiliului de Securitate, Nikki Haley.

Concepută de SUA, Marea Britanie şi Franţa, rezoluţia este o versiune uşor revizuită a unui document similar anterior. Rezoluţia denunţă “utilizarea raportată de arme chimice [în Siria], în special cazul atacului asupra oraşului Khan Sheikhoun”.

Mai mult, documentul a cerut guvernului sirian să se conformeze recomandărilor Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OPCW) şi ale Mecanismului de Investigaţie Comună OPCW-ONU (cunoscut şi sub numele de JIM), şi să furnizeze acces la bazele militare de unde ar fi putut să fie lansat atacul asupra oraşului Khan Sheikhoun.

Rezoluţia mai cere guvernului sirian să coopereze deplin cu investigatorii internaţionali, printre altele să le furnizeze planuri de zbor, jurnale de zbor şi orice alte informaţii despre operaţiunile de zbor, inclusiv toate planurile şi jurnalele de zbor înregistrate în 4 aprilie 2017.

Dacă ar fi fost adoptată, rezoluţia ar fi impus Damascului să prezinte “numele tuturor persoanelor aflate la comanda oricărei escadrile de elicoptere”, să organizeze întâlniri cu aceştia şi să asigure acces la bazele aeriene relevante de unde JIM şi OPCW consideră că ar fi putut să fi fost lansate atacuri care aparent au implicat arme chimice. În plus, rezoluţia a ameninţat Siria cu sancţiuni şi utilizarea forţei militare, pe baza Capitolului VII al Cartei ONU, ţinând cont de substanţele toxice pe care aparent le-a folosit.

Reuters a susţinut în 4 aprilie, citând Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, că o lovitură aeriană desfăşurată de avioane de luptă ruseşti sau siriene au ucis 58 de persoane, inclusiv 11 copii, şi au rănit 300 de persoane în oraşul Khan Sheikhoun. Agenţia a adăugat că s-ar putea ca lovitura aeriană să fi fost desfăşurată de forţele guvernamentale siriene în cadrul unui presupus atac cu gaz.

Armatele rusă şi siriană au negat implicarea în atacul respectiv.

În 7 aprilie, preşedintele american Donald Trump a ordonat lansarea a zeci de rachete de croazieră Tomahawk asupra unei bazei aeriene siriene din guvernoratul Homs. Washingtonul a susţinut că acţiunea a fost un răspuns la presupusul atac chimic din provincia Idlib, susţinând că baza aeriană vizată a fost locul de unde a fost lansat atacul.

Potrivit datelor Ministerului rus al Apărării, avioanele de luptă siriene au lovit în 4 aprilie mai multe depozite în care teroriştii produceau muniţii cu agenţi chimici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor