Trump îl critică pe Putin pentru susţinerea “animalului” şi dictatorului Assad

Preşedintele american Donald Trump l-a criticat pe omologul său rus Vladimir Putin pentru susţinerea “maleficului” preşedinte sirian Bashar al-Assad după un presupus atac chimic desfăşurat săptămâna trecută în Siria.
Donald Trump (Ralph Freso/Getty Images)
Andrei Popescu
12.04.2017

Într-un interviu cu Maria Bartiromo de la Fox Business, preşedintele american Donald Trump a exclus un război deplin în Siria după ce a ordonat săptămâna trecută un atac cu rachete ca răspuns la presupusul atac cu arme chimice.

Aproximativ 59 de rachete Tomahawk au bombardat baza aeriană Shayrat din apropierea oraşului Homs. Serviciile americane de informaţii consideră că Assad a folosit această unitate pentru a lansa în 4 aprilie un atac fatal, care aparent a implicat un agent chimic, asupra unui oraş deţinut de rebeli, Khan Sheikhoun.

“Nu vom merge în Siria”, a declarat Trump într-un interviu ce va fi difuzat miercuri. Fox Business Network a publicat marţi pasaje ale interviului.

Întrebat dacă SUA se va implica mai mult în situaţia din ţara răvăşită de război, Trump a declarat: “Nu”.

Trump a adăugat că, totuşi, dacă guvernul sirian va folosi diferite tipuri de arme chimice atunci va trebui să facă ceva.

Liderul american l-a descris pe Assad ca un “animal” datorită acţiunilor sale în Siria.

“Putin susţine o persoană care este cu adevărat malefică. Şi cred că acest lucru este foarte rău pentru Rusia, pentru omenire. Este foarte rău pentru această lume”, a declarat Trump.

“Când arunci gaze chimice sau bombe sau bombe-butoi – ei au aceste butoaie masive pline cu dinamită şi le aruncă chiar în mijlocul unui grup de oameni... Acesta este un animal”, a adăugat preşedintele american.

Trump a criticat, de asemenea, fosta administraţie Obama pentru lipsa de acţiune în Siria, în ciuda faptului că i-a cerut, în calitate de cetăţean, în repetate rânduri predecesorului său să ia măsuri militare.

Administraţia Trump a oscilat în politica sa diplomatică privind Siria. Înainte de presupusul atac chimic, ambasadorul SUA la ONU, Nikki Haley, a declarat că “prioritatea [pentru SUA] nu mai este aceea de a sta acolo şi de a ne concentra pe înlăturarea lui Assad”.

Dar, după ce SUA a lansat zeci de rachete asupra bazei aeriene Shayrat, Haley a precizat că înlăturarea lui Assad de la putere reprezintă una dintre numeroasele priorităţi ale administraţiei Trump, alături de înfrângerea Statului Islamic şi găsirea unei soluţii politice la conflictul sângeros sirian ce durează de peste 6 ani.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor