Trump s-a răzgândit: NATO nu mai este învechit

Preşedintele american s-a transformat în ultimele 8 zile dintr-un politician atipic, în cel mai mainstream lider al Americii. Ultima sa schimbare totală de macaz se referă la modul în care priveşte Alianţa Nord-Atlantică.
Donald Trump (Drew Angerer/Getty Images)
Andrei Popescu
13.04.2017

Preşedintele american Donald Trump a promis că va depune eforturi pentru a “îmbunătăţi” NATO şi pentru a face Alianţa să fie mai potrivită pentru provocările moderne, precum imigraţia şi terorismul.

Apărând alături de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la o conferinţă de presă în Washington, Trump a confirmat miercuri angajamentul Statelor Unite faţă de alianţa militară vestică.

Trump a lăudat, de asemenea, schimbările făcute de NATO în lupta împotriva terorismului.

“Am declarat că este [o alianţă] învechită”, a declarat Trump, făcând referire la o declaraţie de campanie intens mediatizată. “Nu mai este învechită”.

Discutând despre viitoarea sa vizită la Bruxelles, preşedintele american a subliniat faptul că fiecare generaţie a trebuit să găsească o cale pentru a adapta NATO la vremurile prezentului.

“Trebuie să nu rămânem blocaţi în gândirea învechită pe care o au mulţi, ci trebuie să aplicăm noi soluţii pentru a înfrunta noile circumstanţe din jurul lumii”, a precizat Trump.

Stoltenberg a lăudat rolul SUA în NATO, menţionând în mod special soldaţii trimişi recent de Washington în estul Europei. De asemenea, el a lăudat contribuţiile NATO către SUA, susţinând că nicio altă superputere nu a beneficiat vreodată de un astfel de suport.

Mulţumită NATO, “America are cei mai buni prieteni şi aliaţi din lume”, a declarat Stoltenberg.

Dar, atât Stoltenberg cât şi Trump au cerut statelor membre ale NATO să îşi crească cheltuielile cu apărarea pentru a atinge pragul de 2% din PIB-ul, recomandat de alianţa vestică.

“În timp ce înfruntăm provocări comune, trebuie de asemenea să ne asigurăm că membrii NATO îşi respectă obligaţiile financiare şi plătesc ceea ce datorează. Mulţi membri nu au făcut acest lucru”, a precizat Trump.

“Dacă celelalte ţări şi-ar acoperi corect partea de cheltuieli, în loc să se bazeze pe SUA pentru a compensa diferenţa, am fi cu toţii mai siguri şi parteneriatul nostru ar fi mult mai puternic”.

Trump a criticat din nou folosirea armelor chimice în Siria, învinuind regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad pentru acest lucru. “Măcelărirea de civili nevinovaţi cu arme chimice, inclusiv uciderea barbară a unor copii şi bebeluşi, trebuie să fie respinsă cu forţa de către orice naţiune care apreciază viaţa umană”, a susţinut Trump.

Trump a făcut referire la un presupus atac cu gaze chimice comis în provincia Idlib, pus pe seama forţelor guvernamentale siriene, care a stat la baza atacării de către SUA, a unei baze aeriene siriene cu rachete Tomahawk, săptămâna trecută. Cu toate acestea, atacul şi implicarea guvernului sirian este extrem de controversată, iar până în prezent nu există rapoarte independente care să confirme acuzaţiile făcute de occidentali.

Moscova

Preşedintele american a rămas ambiguu atunci când a fost întrebat de relaţiile viitoare dintre Washington şi Moscova, afirmând că aşteaptă să discute cu secretarul de stat american, Rex Tillerson, care s-a deplasat în Rusia pentru întâlniri cu ministrul rus de Externe Serghei Lavrov.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor