Mii de persoane se adună în Barcelona înaintea aniversării votului pentru independenţa Cataloniei

Manifestanţi pro-independenţă se adună pe străzile Barcelonei, 20 septembrie 2018 (Captură Foto)
Andrei Popescu
21.09.2018

Mii de persoane s-au adunat în Barcelona, joi, pentru a celebra prima aniversare a unui raid poliţienesc asupra birourilor guvernului catalan din oraşul mediteranean, care a declanşat o demonstraţie masivă înaintea referendumului interzis pe tema separării Cataloniei de Spania.

Străzile din centrul Barcelonei au abundat de bannere care înfăţişau politicieni pro-independenţă şi activişti pentru drepturile civile aflaţi în spatele gratiilor.

Raidul şi protestele ulterioare au alimentat o atmosferă febrilă în care poliţia spaniolă a folosit bastoane şi gloanţe de cauciuc împotriva persoanelor care încercau să voteze la referendumul din 1 octombrie 2017 – imagini care au făcut înconjorul lumii.

În timpul protestelor din 20 septembrie, Garda Civilă spaniolă a rămas blocată în interiorul clădirii guvernamentale din Barcelona, în timp ce vehiculele lor au fost distruse de manifestanţi furioşi.

Poliţia spaniolă a încercat să oprească referendumul pentru independenţa Cataloniei.

La evenimentul de joi au participat liderul regional actual Quim Torra şi preşedintele Parlamentului catalan, Roger Torrent, iar participanţii au cerut eliberarea unora dintre liderii catalani închişi şi au încercat să promoveze mişcarea de independenţă.

Manifestanţii au scandat slogane pro-independenţă în catalană, printre care “Llibertat presos politics” (Libertate pentru prizonierii politici).

După referendumul din 2017, Catalonia a făcut o declaraţie de independenţă care a determinat Madridul să preia administraţia regională până la noile alegeri care au fost câştigate tot de separatişti.

Forţele pro-independenţă au revenit la putere în Parlamentul regional, iar sondajele arată că numărul persoanelor care doresc secesiunea şi al celor care doresc să rămână parte a Spaniei sunt aproape egale, lucru care ar duce la o divizare adâncă a societăţii catalane.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor