Apel paşnic în Washington: Persecuţia împotriva Falun Gong trebuie să înceteze

Congressmanul Dana Rohrabacher la un miting de aproximativ 5 mii de persoane care cer regimului comunist chinez oprirea persecuţiei Falun Gong, Washington 20 iunie 2018. (Edward Dai/Epoch Times)
Gary Feuerberg
21.06.2018

Mii de practicanti Falun Gong au împânzit miercuri peluza din vestul Capitoliului, în Washington, D.C., pentru a protesta împotriva persecuţiei la care sunt supuşi în China - inclusiv la recoltarea forţată de organe pe viu - şi împotriva cauzei acestei persecuţii: comunismul.

La eveniment au luat cuvântul 5 membri ai Congresului, precum şi reprezentanţi ai mai multor organizaţii nonguvernamentale şi ai Comisiei pentru Libertate Religioasă Internaţională din Statele Unite. Totodată, 23 de membri ai Congresului au trimis scrisori de susţinere.

Practicanţii au afişat bannere pe care erau scrise mesaje care cereau încetarea persecuţiei şi atrăgeau atenţia asupra pericolului comunismului. Unele dintre mesaje atenţionau: “Obiectivul final al comunismului: distrugerea rasei umane”, “Spectrul malefic al comunismului conduce lumea”, “Singura speranţă a umanităţii este întoarcerea la tradiţie” şi “Singura speranţă a umanităţii este îmbunătăţirea moralităţii”.

Ileana Ros-Lehtinen, membră a Congresului, s-a adresat celor prezenţi la eveniment. Înainte de a rosti vreun cuvânt din remarcile pregătite în prealabil, a privit numeroasele bannere. Apoi, a declarat că ştie ce este spectrul malefic al comunismului din propria experienţă în Cuba şi din faptul că acolo sunt suprimate toate libertăţile. “Scopul final al comunismului este distrugerea rasei umane – ştiu personal că acest lucru este adevărat”, a precizat ea.

Alan Adler, director executiv al Friends of Falun Gong şi gazdă a evenimentului, a pus întrebarea de ce continuă Partidul Comunist Chinez, de aproape 2 decenii, să persecute un grup paşnic de oameni care fac meditaţie. A afirmat că răspunsul se află în “agenda ascunsă a comunismului”.

Adler a declarat că “indiferent ce forme ar putea lua comunismul, unicul lui obiectiv este distrugerea umanităţii”, adăugând că, de fapt, comunismul distruge tradiţiile şi ne îndepărtează de divin.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor