Guvernul Maduro preia controlul asupra celei mai mari bănci private din Venezuela. 11 directori arestaţi

O unitate a băncii Banesco în Caracas, Venezuela, 3 mai 2018.
O unitate a băncii Banesco în Caracas, Venezuela, 3 mai 2018. (Getty Images)

Venezuela a arestat 11 oficiali de top ai celei mai mari bănci private din ţară şi a anunţat că statul va interveni în activităţile instituţiei, cel puţin temporar, pentru a elimina presupusa activitate ilegală din cadrul acesteia, au afirmat oficiali venezueleni la sfârşitul săptămânii trecute.

Nu este clar dacă intervenţia de 90 de zile va fi primul pas pentru preluarea totală a băncii Banesco. Aceasta este cea de-a doua rundă de arestări la o companie privată, după detenţia a doi angajaţi ai Chevron.

Procurorul general Tarek William Saab a anunţat la televiziunea de stat că directorii Banesco au fost arestaţi după o anchetă “chirurgicală” ce a scos la iveală “nereguli” care au devalorizat moneda ţării, potrivit AP.

Criticii guvernului preşedintelui Nicolas Maduro au denunţat măsurile eronate luate de administraţie pentru reducerea inflaţiei masive, care au avut ca rezultat scumpirea produselor de bază atât de mult încât majoritatea cetăţenilor nu pot avea acces la ele.

La câteva ore după arestări, guvernul a publicat o declaraţie în care a anunţat că intervenţia la Banesco s-a făcut cu scopul de a curăţa banca, şi a numit un adjunct al ministrului Finanţelor la conducerea instituţiei.

Anterior, unii oficiali au acuzat reţelele criminale de trafic ilegal de bolivari venezueleni peste graniţă pentru a manipula cursul valutar pe piaţa neagră. Investigatorii au declarat că au găsit o legătură între un număr mare de conturi suspecte ale Banesco cu adrese în Columbia şi Panama.

Directorul general al Banesco, Oscar Doval Garcia, s-a numărat printre cei arestaţi.

Juan Carlos Escotet, preşedinte al Banesco Internaţional, a denunţat din Portugalia acţiunea guvernului ca fiind “exagerată”. El nu se află printre cei arestaţi şi a afirmat că intenţionează să ajungă imediat în Venezuela.

“Voi merge în Venezuela şi am încredere că totul se va clarifica”, a afirmat el.

Arestările fac parte dintr-o operaţiune de eliminare a unei presupuse reţele internaţionale acuzate de manipularea cursului valutar pe piaţa neagră, unde un dolar american valorează de 10 ori mai mult decât cursul valutar oficial al Venezuelei.

În cadrul operaţiunii s-au efectuat 134 de arestări şi au fost îngheţate 1.380 de conturi bancare, majoritatea aparţinând băncii Banesco.

Criză

Venezuela se confruntă acum cu o criză umanitară fără precedent: milioane de oameni suferă din cauza lipsei bunurilor de consum, cum ar fi produsele alimentare, medicamente şi produse sanitare.

De asemenea, protestele stradale ample din ultimele peste 12 luni au fost marcate de uciderea a peste 120 de persoane şi arestarea altora în ciocnirile violente dintre manifestanţi şi forţele guvernamentale.

Problemele economice ale Venezuelei se extind dincolo de hiperinflaţie, ţara intrând în incapacitate de plată a împrumuturilor totalizând 200 de miliarde de dolari contractate în principal din China şi Rusia, în timp ce regimul cvasi-dictatorial al lui Maduro se confruntă şi cu sancţiuni economice impuse de Statele Unite şi Uniunea Europeană ca răspuns la abuzurile şi încălcările drepturilor omului, pe care regimul le-a comis pentru a-şi asigura existenţa.

Situaţia s-a înrăutăţit după încercările de anul trecut ale preşedintelui Nicolas Maduro de a modifica Constituţia ţării, criticii afirmând că reformele propuse vor permite executivului să evite deciziile Parlamentului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe