Agricultura poate fi profitabilă şi în România

Pamant arabil (Andrei Popescu/Epoch Times Romania)
Bogdan Costea
16.11.2012

După 35 de ani de muncă, un cercetător român din Arad a ajuns cel mai mare producător de cătină din ţară, profitul său fiind de invidiat pentru cei care lucrează în branşă - 10.000 de euro pe hectar. Conform publicaţiei specializate „agrointel.ro” Alexandru Vulpe a început să se intereseze de cătină încă de pe vremea facultăţii, atunci când a observat că planta poate fi luată din flora spontană şi introdusă în cultură. “Am văzut toată cătina din România. Am luat 3.000 de plante la analiză, din care au rămas 300. O mare parte dintre acestea n-au răspuns la tehnologie, iar în final, am rămas cu cinci soiuri”, spune Vulpe, care şi-a brevetat soiurile şi le-a înscris în Catalogul Oficial.

În urmă cu patru ani, a înfiinţat la Frumuşeni, lângă Arad, prima fermă pilot profesionistă din România – centru de excelenţă pentru cultura cătinei, cum îi place să spună – , unde au fost cultivate soiuri nobile. Aici are la dispoziţie circa 32 hectare de teren agricol, unde îşi desfăşoară activitatea pe mai multe paliere: ameliorare, pepinieră şi producţie de fructe. Aproape jumătate din suprafaţă este destinată cultivării cătinei, pe care o vinde în întregime în Germania. Are însă planuri legate şi de procesare (se pot produce sosuri, siropuri, ulei etc.) pentru că ar putea să câştige „cu două zerouri mai mult” decât acum. Dacă ţinem cont că potenţialul productiv este de 20 de tone la hectar, iar preţul de vânzare a cătinei este de 1,7-1,9 euro la kilogram, este lesne de înţeles pe ce mizează cercetătorul român. Cătina este un bun antioxidant şi conţine de două ori mai multă vitamina C decât măceşul şi de zece ori mai mult decât citricele.

Costul pentru plantarea unui hectar de cătină este de 2.500-2.700 de euro, spune Vulpe. Până la intrarea pe rod, care are loc în anul trei, se ajunge însă la cheltuieli de aproximativ 6.000 de euro. În primul an de producţie, dacă plantele sunt bine întreţinute se obţin şi 12-15 tone la hectar. Se poate ajunge însă şi la 20 de tone la hectar în următorii ani. În general, producţia maximă este obţinută în anul şapte. Cătina are o perioadă de producţie de 20-25 de ani, iar fructele se recoltează în perioada 15 august – 15 septembrie. “Cătina este cea mai profitabilă cultură pomicolă din zona temperată a României. Din păcate, în România nu există un sector de procesare a fructelor şi legumelor”, susţine Vulpe, care are venituri de circa 20.000 de euro la hectar, din care aproape jumătate reprezintă cheltuielile.

În 2011, primul an de producţie pentru plantaţia de la Frumuşeni, Alexandru Vulpe a participat la târgul BioFach din Germania unde şi-a găsit şi clienţii. Acum vinde toată producţia în Germania, unde se caută în general cantităţi mari. Cercetătorul vrea însă ca încet-încet să introducă şi în România fructele în stare proaspătă pentru consum. Pentru consum se caută soiuri dulci, în timp ce pentru industrializare soiuri acre care să înlocuiască vitamina C. Cerere mare este şi pentru materialul de plantat la cătină. Plantele din pepiniera de la Frumuşeni ajung în Germania, Franţa, Grecia şi Ungaria. Vulpe vinde şi goji, însă doar la comandă. În acest an de exemplu, a produs material de plantat pentru înfiinţarea unei plantaţii de 40 ha de goji în Grecia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor