20 de semne că ai parte de reuşite dar nu-ţi dai seama de acest lucru

Fiecare dintre noi mai simte din când în când că a dat greş. În timp ce acesta este un sentiment normal, este important să găseşti o cale prin care să observi viaţa dintr-o altă perspectivă.
Vlad Negrilă
12.06.2017

alte articole

succes (.)
Vlad Negrilă
12.06.2017

Câteodată avem tendinţa să ignorăm lucrurile simple. Doar pentru că nu eşti un multi milionar, nu ai o casă mare şi nu te plimbi cu o maşină scumpă, asta nu înseamnă că ţi-ai ratat viaţa. De fapt, este chiar pe dos. Mai jos găseşti 20 de semne că ai parte de reuşite:

1. Aproape tot timpul priveşti partea plină a paharului

Viaţa ne poate lovi cu şiruri de experienţe dezamăgitoare, dacă alegi să le priveşti în acest mod. Altfel, sunt lecţii. Nicio experienţă negativă nu este irosită cât timp înveţi de pe urma acesteia.

2. Schimbă ceea ce poţi schimba

Acum privind dintr-o altă perspectivă, există lucruri pe care le poţi schimba în viaţă. Nu sta cu mâinile în sân şi accepta situaţiile negative care pot fi schimbate. Aşa că ridică-te şi fă ceva în acele situaţii!

3. Refuzi să fii o victimă

Viaţa îşi va urma cursul natural, indiferent de ceea ce încercăm noi să facem, numai că sunt momente în care contribuim foarte mult la modul în care experimentăm evenimentele prin care trecem. Oamenii de succes ştiu asta şi refuză să se lase puşi jos de experienţele prin care trec. Se ridică şi încearcă ceva nou.

4. Relaţiile sunt mai puţin tumultoase faţă de cum erau înainte

Prezenţa dramei nu este un semn de maturitate. În timp ce înaintăm în vârstă, ar trebui să devenim mai maturi. Poate că relaţiile în care ai fost până acum au avut multe situaţii dramatice, dar dacă le-ai lăsat în urmă, asta înseamnă o reuşită.

5. Ai un grup de oameni care ar fi în stare să facă orice pentru tine

Dacă ţi-ai dat seama care sunt oamenii “care-ţi păzesc spatele” şi îi recunoşti pe cei care doar se prefac că fac asta, atunci acest lucru este o reuşită. S-ar putea să fie o descoperire dureroasă, însă în momentul în care înveţi să vezi semnele de trădare, poţi să păstrezi o distanţă faţă de astfel de persoane.

6. Nu-ţi mai este teamă să ceri ajutor

Să ceri ajutor nu înseamnă că eşti slab. De fapt, este un punct forte. Este practic imposibil să găseşti o persoană care s-a bucurat de succes în societate, în timp ce trăia în izolare. Munca în echipă dă roade în atingerea obiectivelor. Să ceri ajutor este un semn că te-ai dezvoltat ca individ.

7. Ţi-ai ridicat standardele

Nu mai accepţi comportamentul negativ din partea celor din jur şi nici din partea ta. Când cineva face ceva greşit, îl tragi la răspundere pentru faptele sale. Nu-ţi mai petreci timpul cu oameni care te trag in jos.

8. Îţi deschizi inima în relaţii

Iubirea este riscantă şi câteodată înfricoşătoare. Mulţi ne-o dorim dar aceasta este de asemenea strâns legată de unul din lucrurile care ne displac cel mai mult: respingerea. Dacă ştii să-ţi deschizi inima astfel încât să formezi o relaţie de calitate, atunci acest lucru în sine este o reuşită.

9. Renunţi la lucruri care nu te ajută în ceea ce faci

Asta nu înseamnă că eşti egoist, ba chiar deloc. Să ştii ceea ce-ţi doreşti este un lucru foarte important. Pune preţ pe acest lucru destul de mult încât să spui “nu” situaţiilor care te pun jos emoţional, nu servesc scopului pe care ţi l-ai propus şi îţi pun piedici.

10. Ai obiective care ţi s-au îndeplinit

Chiar dacă “eşecul” face parte din viaţă, ai perseverat destul de mult timp în direcţia atingerii obiectivelor pe care ţi le-ai propus, încât ai simţit pe pielea ta ce înseamnă să reuşeşti. Acest lucru te determină să mergi mai departe.

11. Ai momente în care te uiţi în oglindă şi apreciezi ceea ce vezi

Ideal ar fi să fii mereu împăcat cu tine însuţi. Dacă nu se întâmplă acest lucru, dar o faci mai mult decât o făceai înainte, atunci aceasta în sine este o reuşită.

12. Cântăreşti cu atenţie vorbele celor din jur

Este dificil să mulţumeşti pe toată lumea, în timp ce standardele societăţii s-ar putea să nu ţi se potrivească prea bine. Ascultă ce-ţi spun ceilalţi, cântăreşte cu ceea ce ştii că este corect şi ceea ce nu, apoi ia decizia.

13. Ai învăţat că eşecurile sunt o parte a dezvoltării

Nimeni nu poate avea parte de succes 100% din timp. Pur şi simplu nu-i realist. Viaţa este compusă din suişuri şi coborâşuri. Aşa că priveşte eşecurile ca pietre de temelie pentru ceva mai bun. De fapt ai putea spune că eşecul este doar o componentă a călătoriei prin viaţă.

14. Ai pasiuni pe care le urmezi

Nu stai locului pentru că ştii că ai ceva frumos de oferit lumii. Ai abilităţi unice pe care le-ai primit. Nu numai că ştii acest lucru, dar le pui în practică în lumea reală.

15. Nu te plângi mai deloc

Asta pentru că ţi-ai dat seama că nu ai de ce să te plângi. Doar dacă ai trecut printr-o experienţă de viaţă groaznică care ţi-a cauzat pierderi foarte mari, altfel, lucrurile prin care trecem în fiecare zi sunt evenimente cotidiene. Oamenii de succes ştiu asta şi preferă să fie recunoscători pentru ceea ce au.

16. Te aştepţi să se întâmple lucruri interesante

Dacă nu se întâmplă lucruri interesante în viaţa ta şi nu anticipezi cu entuziasm altele noi care urmează să vină, atunci probabil că te îndrepţi încet, încet către o viaţă plictisitoare. Printre cele mai bune variante este să creezi obiective de care să te entuziasmezi, înainte de a lucra la ele în fiecare zi. Astfel, acest entuziasm este combustibilul tău pentru drum lung.

17. Te bucuri pentru reuşitele altora

Doar pentru că alţi oameni au parte de succes, asta nu înseamnă că tu eşuezi. Felicită-i pe cei care se ridică. Cu cât oferi energie pozitivă reuşitelor altor oameni, cu atât vei construi relaţii de calitate şi vei crea o atmosferă plăcută.

18. Eşti empatic cu cei din jur

Unei persoane fără empatie îi va fi destul de dificil să trăiască în societate. Empatia creează o punte de legătură între oameni şi oferă un val de pozitivism în lume. Oamenii care au succes ştiu acest lucru şi de aceea îşi formează relaţii de calitate cu toată lumea.

19. Tolerezi ceea ce nu poţi schimba

Să fim sinceri: sunt multe lucruri pe care nu le poţi schimba în viaţă. Ceea ce poţi schimba însă, este modul în care interpretezi ceea ce se întâmplă. Dacă îţi poţi schimba părerea negativă pe care ţi-ai format-o asupra unei situaţii într-una pozitivă, asta este o reuşită.

20. Eşti fericit

Până la urmă, indiferent de cât de mulţi bani ai în conturi, cât de mare este casa în care stai sau unde te duci în vacanţe, dacă eşti fericit şi împăcat cu tine însuţi, atunci această reuşită le va îngloba pe toate celelalte.

Chiar dacă nu te regăseşti în toate celelalte 20 de puncte de mai sus, nu-i nimic, bucură-te că te regăseşti în unele dintre ele. Cu timpul, vor veni şi celelalte.

Printre surse: marcandangel.com, lifehack.org şi lifehacker.com

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor