20 de secrete ale oamenilor cu adevărat fericiţi pe care nu le ştiai

Fericirea este o alegere şi oamenii cu adevărat fericiţi fac această alegere în fiecare zi. Ceea ce s-ar putea să nu ştii este că oamenii fericiţi întâmpină provocări la fel ca fiecare dintre noi, numai că în mod constant încearcă pe cât posibil să trăiască o viaţă frumoasă, fără să-şi piardă simţul umorului şi perspectiva pozitivă.
Vlad Negrilă
03.06.2017

alte articole

port popular (port popular)
Vlad Negrilă
03.06.2017

Nu-i nevoie să spun că viaţa nu este roz şi că sunt momente în care te va pune la pământ, însă exact în aceste momente, oamenii fericiţi îşi pun rotiţele în mişcare pentru a-şi recăpăta buna dispoziţie. Dacă pare că au totul sub control, atunci probabil că aşa şi este. Acest lucru se întâmplă pentru ca şi-au dat seama care sunt secretele fericirii adevărate, descoperindu-le pe toate în interiorul lor.

Dacă te-ai întrebat de ce sunt aceste persoane mai mereu fericite, mai jos ai câteva secrete împreună cu motivul din spate.

1. Acceptă diferenţele

Există un lucru pe care toţi oamenii îl au în comun: suntem cu toţii diferiţi. Oamenii cu adevărat fericiţi sunt conştienţi de aceste diferenţe şi nu încearcă să le nege, ci să le accepte şi să fie împăcat cu existenţa lor. Pentru ei, lumea ar fi foarte plictisitoare dacă am fi toţi la fel.

2. Sunt sinceri cu ei înşişi

Să ai curajul să-ţi recunoşti anumite lucruri este primul pas în a fi sincer şi confortabil cu tine însuţi, înainte de a fi sincer cu cei din jur. Poate că-ţi este teamă, dar este un lucru ce trebuie făcut. Persoana cu adevărat fericită ştie că acesta este un pas important dacă vrea să fie autentică, pentru că lipsa de sinceritate poate avea un impact major asupra stării de bine.

3. Îi încurajează pe ceilalţi

Sunt cu adevărat fericiţi să-i vadă pe ceilalţi fericiţi şi trăindu-şi viaţa din plin. Îi face cu adevărat fericiţi să-i vadă pe ceilalţi cum se dezvoltă şi fac tot ce pot pentru a-i susţine şi încuraja. De asemenea, sunt încurajaţi de succesul altora şi nu sunt invidioşi.

4. Nu sunt fericiţi tot timpul

Să fim sinceri...nimeni nu este fericit tot timpul şi există un motiv foarte bun în spatele acestui lucru. Când trecem prin momente în care am fost jos, ne putem bucura când suntem sus. Oamenii cu adevărat fericiţi îşi dau seama de acest lucru şi îşi îngăduie să aibă momente de tristeţe sau supărare. Să încerci să forţezi starea de fericire nu este natural. Aşa că aceştia iau ca atare tristeţea, stresul şi obstacolele, în timp ce trec natural prin ele. Suntem oameni, până la urmă.

5. Îşi asumă riscuri

Ştiu că în momentul în care ies din zona lor de confort şi intră pe un teritoriu nou, intră într-o stare de entuziasm pentru că ştiu că vor experimenta ceva nou şi interesant. Ce-i determină să facă asta este posibilitatea de a învăţa ceva nou despre ei înşişi şi despre ceea ce pot realiza. Ştiu că există şansa să se împiedice sau să dea greş, însă pentru ei, după ce trec de sentimentele negative care ar putea să vină împreună cu aceasta, îşi dau seama ca tocmai au primit o nouă lecţie de la viaţă.

6. Au învăţat să spună “nu”

Poate că sună ciudat, însă unor oameni nu le este uşor să spună “nu”, mai ales dacă sunt genul de persoană căreia îi place să-i facă pe ceilalţi fericiţi. Însă oamenii fericiţi şi-au stabilit anumite priorităţi pe care vor să le urmeze în viaţă şi au învăţat când este momentul să tragă linia. Altfel, eşti pe calea cea sigură către stres şi anxietate. Aceştia îşi exersează dreptul de a spune “nu” şi fac asta într-un mod asertiv care nu strică relaţia cu cealaltă persoană.

7. Ştiu cum să observe o situaţie din mai multe perspective

Indiferent de problema cu care se confruntă, întotdeauna există un alt mod prin care pot analiza o situaţie. Schimbându-şi perspectiva, pot să abordeze o situaţie dificilă cu alţi ochi. Schimbarea perspectivei îţi oferă noi informaţii, şi odată cu acestea, apare o nouă soluţie.

8. Ştiu ce înseamnă să fii la pământ

Au fost la pământ de atâtea ori încât nu s-au mai străduit să ţină minte fiecare situaţie când s-a întâmplat acest lucru, însă de fiecare dată au făcut ce au ştiut mai bine să se ridice. Pentru omul de rând, să cazi după ce ai avut parte de succes ar însemna sfârşitul, însă pentru persoana cu adevărat fericită, este doar o oportunitate să meargă pe un drum nou, să construiască o fundaţie mai bună şi mai solidă.

Au învăţat foarte multe lucruri cât timp au crescut, şi poate chiar mai multe când au căzut. Nicio experienţă nu este irosită şi astfel merg înainte înarmaţi cu aceste cunoştinţe.

9. Nu au avut o viaţă uşoară

Nicio persoană cu adevărat fericită nu-ţi va spune că a avut o viaţă confortabilă. S-ar putea să fi avut parte de multe dezamăgiri, numai că de fiecare dată s-au ridicat de jos, refuzând să nu încerce din nou. Forţa interioară pe care şi-au cultivat-o ca să se ridice şi să continue pe drumul lor, le-a arătat ce înseamnă fericirea adevărată. Dacă poţi să treci zâmbind prin situaţii dificile, deja ai făcut un pas uriaş înainte.

10. Fac sport

Una din cele mai bune modalităţi prin care să ai o activitate care eliberează în mod natural în corp acele substanţe ce te fac fericit. Aceştia se cunosc destul de mult încât să-şi dea seama ce trebuie să facă pentru a fi sănătoşi, şi fac mişcare nu numai pentru a arăta bine, dar şi pentru că le conferă o stare de bine. Fie că aleargă sau merg la sală, oamenii fericiţi cunosc beneficiile endorfinelor.

11. Îşi recunosc punctele slabe

Nu au o problemă cu faptul că nu sunt perfecţi. Au făcut pace cu ei înşişi şi au acceptat faptul că au lucruri care încă mai sunt de lucrat. Înţeleg că nu există perfecţiune în această lume şi nu numai că nu o mai urmăresc, dar au descoperit că părţile lor slabe sunt puncte de plecare bune pentru a se îmbunătăţi.

12. Se cunosc destul de bine

Nu au nevoie de ultima şi cea mai bună tehnologie şi nu au pus egal între lucrurile materiale pe care le au în viaţa lor şi cine sunt. Şi-au dat seama că fericirea lor nu stă într-un lucru anume. Într-o relaţie, pleacă de la premisa de a-l accepta pe celălalt exact aşa cum este, fără să încerce să-l schimbe. S-ar putea să fi avut probleme de încredere în sine în trecut, căutând lucruri exterioare pentru a-şi creşte stima de sine, însă acum au trecut peste asta.

13. Evită situaţiile generatoare de stres

Fie că au un calm al minţii obţinut prin meditaţie sau obişnuiesc să se detaşeze printr-o excursie, oamenii cu adevărat fericiţi reuşesc să evite situaţiile care ar genera un stres inutil şi să meargă mai departe. Asta nu înseamnă că încearcă să evite problemele, ci este o strategie prin care se pot concentra pe lucrurile cu adevărat importante, fără să lase situaţiile mărunte şi stresante să se transforme în ceva mai mult decât sunt.

14. Nu judecă

Nu simt nevoia şi nici nu-şi doresc să-i judece pe ceilalţi, pentru că nici lor nu le place să fie judecaţi. Preferă să-i lase pe ceilalţi să-şi trăiască viaţa aşa cum îşi doresc. Preferă să nu-şi piardă timpul gândindu-se la ceea ce fac sau nu fac ceilalţi, pentru că îşi dau seama că în urma acestui proces, ar dobândi un simţ fals de superioritate. Omul fericit nu are nevoie de aşa ceva şi ar prefera să-şi folosească timpul să-i ridice pe ceilalţi, în loc să-i pună jos.

15. Nu şi-au pierdut curiozitatea de a învăţa ceva nou

Trăiesc, râd şi iubesc precum o persoană care nu s-a lăsat pătată de cruzimea lumii. Această abordare în faţa vieţii îi ajută să fie curioşi şi creativi, iar prietenii se distrează de minune în preajma lor.

16. Îşi înfruntă temerile

Frica nu-şi are locul în viaţa unei persoane cu adevărat fericite. Da, întâlnesc situaţii de care le este teamă, însă acestea fac parte din călătoria prin viaţă. Înfruntându-şi temerile, aceştia preiau controlul asupra vieţii lor şi nu lasă lucruri de genul acesta să intervină între ei şi ceea ce-şi propun să facă.

17. Cer ajutorul

Ştiu că a cere ajutorul nu este un semn de slăbiciune. O văd ca pe o oportunitate să primească o altă perspectivă asupra unei idei sau situaţii. Îşi dau seama că s-ar putea să nu aibă mereu răspunsul sau puterea să facă totul singuri, aşa că sunt bucuroşi să primească o mână de ajutor sau un sfat prietenos, ca şi cum ar primi un cadou. Ştiu că a cere şi a oferi ajutor nu schimbă cine eşti, ci doar poate aduce plus valoare vieţii şi experienţelor prin care treci.

18. Nu poartă ranchiună

Oamenii fericiţi nu cară după ei situaţii din trecut care i-au făcut să sufere sau care i-au supărat. În loc să facă acest lucru, preferă să lase deoparte acea durere şi să meargă mai departe. Dacă vrei să-ţi sabotezi fericirea, una din cele mai bune metode este să cari după tine acest bagaj emoţional, ce până la urmă va ajunge să te tragă în jos. Persoana care-şi doreşte să fie cu adevărat fericită, îşi da seama când se întâmplă acest lucru, alege să ierte şi să meargă mai departe.

19. Le place să-şi îndrepte atenţia către partea amuzantă a lucrurilor

O persoană fericită vede partea distractivă şi amuzantă a vieţii. Râd cu poftă şi pot să-i facă şi pe cei mai rigizi oameni să surâdă. Îşi dau seama că, împreună cu timpul, râsul este printre cei mai buni vindecători. Nu numai că-ţi ridică moralul, dar te şi ajută să treci mai uşor peste o situaţie care în mod obişnuit este stresantă.

20. Iubesc viaţa

Cu toate suişurile şi coborâşurile, pentru persoana cu adevărat fericită viaţa este o aventură pe care fiecare dintre noi ar trebui să o apreciem. Cicatricile şi semnele ne fac să apreciem mai mult momentele în care zâmbim şi victoriile pe care le avem. Înţelegând acest lucru, ei nu se opun vieţii, ci o iau ca atare. Fac ceea ce au de făcut pentru a o face mai plăcută, productivă şi interesantă, însă ştiu că pentru a aprecia cu adevărat această călătorie, câteodată trebuie să faci câţiva paşi în spate şi doar să te bucuri de drum.

Printre surse: marcandangel.com, lifehack.org şi lifehacker.com

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor