10 obstacole care stau în calea dezvoltării tale

. (pixabay.com)
Vlad Negrila
30.09.2015

Mai jos am adunat 10 obstacole pe care le poţi întâlni în calea dezvoltării tale, ce-ţi pot pune piedici serioase atunci când vrei să pui planurile în aplicare. Te pot stoarce de energie şi ar putea să te facă să nu mai vrei să persişti şi să mergi mai departe în ceea ce ţi-ai propus.

1. Te laşi prins într-o stare de confort

Probabil că unul dintre cele mai întâlnite şi mai nocive obiceiuri pe care le putem întâlni în lume este acela de a fi atras şi a rămâne într-o zonă de confort. Adică, de ce să cauţi să faci lucruri măreţe şi interesante atunci când sunt atât de multe seriale cu atât de multe sezoane la care să te uiţi? Lasă cărţile să se pună praful pe ele, trage ronţănelele lângă tine şi uită de planurile măreţe. NU! Dacă îţi doreşti să te dezvolţi, acest lucru are loc cel mai bine în afara zonei tale de confort. Asta pentru că atunci când ieşi din zona ta de confort, poţi să priveşti dintr-o perspectivă din care nu ai mai privit niciodată până acum. Astfel se măresc foarte mult şansele că tu să observi oportunităţi care nu credeai că există şi să faci lucruri pe care nu credeai că poţi să le faci.

2. Iei decizii greşite doar pentru că şi alţii fac asta

Ceva greşit este ceva greşit. Punct. Ceva corect este ceva corect, chiar dacă eşti singura persoană care face acel lucru. Caută mereu în interiorul tău şi ia doar acele decizii pe care le consideri potrivite pentru tine.

3. Rămâi blocat într-o situaţie când de fapt a sosit momentul să mergi mai departe

Faptul că alegi să mergi mai departe nu înseamnă că vei uita ceea ce s-a întâmplat, ci doar că alegi în mod conştient să fii fericit şi să nu mai suferi. Câteodată s-ar putea să fie nevoie să laşi o anumită distanţă între tine şi anumite persoane pentru a le oferi timpul şi spaţiul necesar să-şi pună gândurile în ordine, iar după ce a trecut acea perioadă, să le permiţi să revină în viaţa ta.

4. Alegi calea cea mai uşoară

Doar pentru că treci printr-o perioadă mai dificilă şi ai întâlnit câteva obstacole în drumul tău, asta nu înseamnă că eşti pe cale să dai greş. Am întâlnit foarte multe situaţii în care, dacă doreşti să faci ceva măreţ, mai întâi treci printr-o serie de etape în care îţi pui mintea la contribuţie, investeşti timp şi energie. Asta pentru că este destul de dificil să creezi ceva doar aşteptând ca acel lucru să se întâmple. Mai întâi trebuie să-ţi sufleci mânecile şi să cauţi să investeşti ce ai tu mai bun pentru că măcar să-ţi dai o şansă reală de a transforma în realitate ceea ce ţi-ai propus.

5. Te îngrijorezi prea mult în legătură cu ceea ce cred ceilalţi despre tine

Cât timp acorzi atenţie şi te îngrijorezi în legătură cu ceea ce spun ceilalţi despre tine, nu faci decât să-i laşi să te controleze. Atunci când nu mai ai nevoie de aprobare de la nimeni din jurul tău, atunci deţii controlul asupra ta. Dacă eşti sincer cu tine însuţi şi faci ceea ce simţi că este corect şi totuşi asta nu este de ajuns pentru cei din jur, atunci probabil că a sosit momentul să-ţi petreci timpul în preajma altor persoane.

6. Mereu te compari cu cei ceilalţi

S-ar putea să-ţi fie destul de dificil să ajungi să crezi în tine şi în propriile tale forţe atunci când te tot compari cu cei din jur. Este important să trăieşti în acord cu ceea ce crezi, simţi şi ceea ce faci, lăsând deoparte ceea ce fac alte persoane. Suntem foarte diferiţi în gândire, în modul în care simţim şi modul în care luăm decizii. Aşa că alege ca standardul pe care ţi-l pui să te reprezinte şi să fie ceva în acord cu cine îţi doreşti de fapt să fii.

7. Ignori ceea ce-ţi spune intuiţia

Există o diferenţă clară între a fi de acord cu o anumită decizie după ce ai trecut-o prin filtrul tău şi a fi de acord cu tot ce se întâmplă în jur şi a merge cu turma. Aşa că dă-ţi voie să te îndepărtezi de orice situaţie faţă de care ai un sentiment de incongruenţă, faţă de care simţi că ceva nu este în regulă. Poate că în faza iniţială nu-i neapărat nevoie să găseşti o explicaţie clară de ce iei această decizie, ci doar să urmezi acel sentiment care-ţi spune că ceea ce ar fi urmat să faci nu ar fi fost o idee prea bună.

8. Faci din ţânţar armăsar

Chiar dacă te confrunţi cu anumite probleme acum, totul va fi ok până la urmă. Poate că nu astăzi, însă până la urmă totul se încheie. Atunci când eşti într-o situaţie dificilă şi eşti supărat, gândeşte-te...va mai conta această problemă peste un an? De cele mai multe ori, răspunsul va fi nu. Aminteşte-ţi faptul că sunt momente în viaţă în care lucrurile rele prin care treci nu fac nimic altceva decât să-ţi deschidă ochii ca să observi lucrurile bune pe care nu le-ai observat până acum.

9. Trăieşti mai mereu cu mintea în trecut

Cel mai bun lucru legat de trecut este faptul că s-a terminat. Dacă nu laşi evenimentele din trecut să rămână în trecut, acestea pot acţiona ca nişte obstacole atunci când vrei să faci ceva nou. Învaţă să trăieşti pentru acel lucru nou pe care îl vei primi de la ziua de astăzi şi nu pentru lucrul pe care l-ai pierdut ieri. Nu vei trece prin această viaţă decât o singură dată. Aşa că nu-ţi rămâne decât să apreciezi fiecare moment exact aşa cum este, pentru că cel mai frumos cadou pe care l-ai primit în această viaţă este exact călătoria prin care treci acum.

10. Crezi că nu eşti capabil să faci un anumit lucru

Dacă nu crezi că ceva este posibil, atunci există o şansă destul de mare să nu faci nimic în acea direcţie. Există foarte multe situaţii în care ne mulţumim cu cât credem că este suficient. Sunt situaţii în care este nevoie să încerci să faci ceea ce crezi că nu poţi, doar ca să-ţi dai seama că de fapt poţi, chiar dacă iniţial vei încerca de mai multe ori. Dacă primul plan nu a mers, întotdeauna este loc pentru planul 2, 3, 4, 5 etc. Atunci când persişti şi înveţi din fiecare lucru pe care îl faci şi nu a ieşit aşa cum ţi-ai dorit, îţi dai seama cum să te adaptezi astfel încât să te realiniezi la ceea ce este important pentru tine. Iar primul pas este să crezi că eşti capabil să faci asta.

Concluzii

Tu ce obstacole întâlneşti în calea dezvoltării tale? Foloseşte butoanele de mai jos şi dă mai departe acest articol.

Printre surse: marcandangel.com, lifehack.org şi lifehacker.com

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor