Vot corect. Telverde şi platforma online pentru sesizarea neregulilor la alegerile locale

Cetăţenii care îşi doresc să afle mai multe despre procedurile de vot, precum şi cei ce au de sesizat nereguli, vor avea la dispoziţie un telverde cu apel gratuit şi o platformă online, unde vor primi sprijinul specialiştilor.
Loredana Diacu
26.05.2016

alte articole

Secţie de vot. (captură.)
Loredana Diacu
26.05.2016

Expert Forum va organiza, cu sprijinul Funky Citizens, un centru de informare şi asistenţă electorală pentru alegerile locale din 5 iunie 2016. Pentru a sprijini bunul mers al alegerilor, cele două organizaţii vor pune la dispoziţia celor interesaţi platforma www.expertforum.ro/votcorect şi numărul de telefon Telverde 0800 080 200, unde cetăţenilor li se va răspunde la întrebările legate de procedurile de vot şi sesizarea neregulilor.

Potrivit Expert Forum, platforma votcorect va conţine un formular prin care orice cetăţean poate sesiza nereguli din campania electorală sau din ziua votului.

"Fiecare dintre sesizările transmise va fi atent analizată şi se va acorda asistenţă unde este cazul. Platforma va include şi o secţiune cu răspunsuri la întrebările cele mai frecvente legate de votare: proceduri de vot, noutăţile legislative şi practice legate de organizarea alegerilor, decizii ale birourilor electorale, procedurile de observare sau cele de sesizare a neregulilor. Cei interesaţi pot găsi pe site inclusiv modele de întâmpinări şi plângeri.", anunţă Expert Forum.

De asemenea, cele două organizaţii vor avea un call center unde va funcţiona în zilele de 4 şi 5 iunie telefonul Telverde 0800 080 200. În preziua alegerilor, pe 4 iunie, programul de funcţionare este 12 – 20, iar pe 5 iunie 6 – 23. Apelurile sunt gratuite din reţelele Telekom (Romtelecom, Cosmote), Orange, Vodafone, RDS şi UPC.

"Dacă ai sesizat nereguli legate de alegeri, fie că este vorba de încălcarea legilor cu privire la campania electorală sau abuzuri care au loc în ziua alegerilor, postează pe platforma votcorect a EFOR, adăugând cât mai multe detalii posibile. Poţi trimite sesizări, indiferent de calitatea pe care o ai (competitor electoral, observator, cetăţean, jurnalist etc).", îi îndeamnă reprezentanţii Expert Forum pe cetăţeni.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor