Trump cere americanilor să "oprească furtul alegerilor prezidenţiale"

Donald Trump (OLIVIER DOULIERY/AFP VIA GETTY IMAGES)
Mimi Nguyen Ly
23.12.2020

Într-un mesaj adresat americanilor, marţi seara, preşedintele Donald Trump a încercat să explice de ce este hotărât să folosească toate căile legale şi constituţionale pentru a „opri furtul alegerilor prezidenţiale” şi a cerut poporului american să „ridice vocea” şi să ceară corectarea nedreptăţii.

„Americanii trebuie să poată avea încredere deplină în alegerile lor. Soarta democraţiei noastre depinde de acest lucru", a spus Trump într-o declaraţie video. „Acum este momentul ca poporul american să ridice vocea şi să ceară corectarea imediată a acestei nedreptăţi. Alegerile noastre trebuie să fie corecte, trebuie să fie sincere, trebuie să fie transparente şi trebuie să fie 100% nefraudate".

„Am câştigat aceste alegeri cu un scor magnific, iar oamenii din Statele Unite ştiu asta. Peste tot protestează, sunt supăraţi, se tem. Nu putem permite ca alegerile să fie complet fraudate”.

Trump a afirmat că una dintre cele mai solemne îndatoriri ale sale ca preşedinte este protejarea integrităţii „dreptului sacru la vot” al americanilor.

El i-a acuzat pe oficialii democraţi din statele cheie că au folosit virusul Wuhan ca pretext pentru încălcarea legilor statelor pentru „a permite, încuraja şi facilita frauda” la o scară fără precedent în SUA.

Trump a susţinut anterior că au existat nereguli la vot şi fraudă pe scară largă în întreaga naţiune, iar în cuvântarea de marţi seara pentru prima oară preşedintele american abordează in extenso scandalul fraudei electorale, îndemnând americanii să fie vocali.

Evoluţia survine după ce Trump a cerut susţinătorilor săi să se alăture unui protest planificat la Washington, D.C., pe 6 ianuarie 2021. „Fiţi acolo, va fi distracţie!”, a scris preşedintele. 6 ianuarie este data la care membrii Congresului trebuie să se întrunească într-o sesiune comună pentru a număra voturile Colegiului Electoral.

Sute de mii de fani ai lui Trump au susţinut multiple proteste în întreaga ţară după alegeri, cerând alegeri libere şi corecte.

În noaptea de 3 noiembrie, state cheie, inclusiv Michigan, Wisconsin, Georgia şi Pennsylvania, au raportat un avantaj pentru Trump în sondajele exit-poll. Cu toate acestea, numărarea voturilor s-a oprit brusc în primele ore ale zilei următoare şi în circumscripţiile cheie au apărut o serie de loturi „de buletine [trimise prin poştă, n.r.] statistic de neconceput” în mijlocul nopţii, răsturnând situaţia, a remarcat Trump.

„Aceste vârfuri [statistice, n.r.] ridicole, gigantice, unilaterale, care au apărut în mod miraculos, au fost suficient de mari cât să-l împingă pe Joe Biden în fruntea tuturor statelor cheie. Aceste anomalii evidente sunt doar vârful aisbergului”, a declarat el.

"Biden ar fi primul candidat din 1960 şi al doilea candidat din istoria americană care a câştigat Casa Albă în timp ce a pierdut toate cele trei state majore şi nici măcar cu o marjă mică", a afirmat Trump.

El a subliniat că democraţii au pierdut 25 din cele 46 de locuri din Camera Reprezentanţilor.

Campania Trump a furnizat, în ultimele şapte săptămâni, dovezi care susţin nereguli la vot şi fraudă.

De asemenea, preşedintele a pus sub semnul întrebării implicarea companiei Dominion Voting Systems, un furnizor de hardware şi software pentru alegeri, inclusiv scannere de buletine şi tabulatoare. El a spus că senatorii statului Arizona au emis recent o citaţie pentru un audit al aparatelor de vot şi că alte state care folosesc echipamentele şi software-ul Dominion ar trebui să efectueze, de asemenea, investigaţii similare.

„Aşa cum tocmai am prezentat, am dezvăluit dovezi copleşitoare ale fraudei electorale. Nimic din toate acestea nu ar fi trebuit permis în Statele Unite ale Americii. (...) Este o ruşine pentru republica noastră”, a menţionat Trump.

Trump a acuzat, de asemenea, Partidul Democrat, mass-media şi giganţii Big Tech de „colaborare făţişă” cu Partidul Democrat pentru a înşela opinia publică din SUA. Înainte de alegeri, mass-media şi companiile Big Tech au cenzurat ştiri despre modul în care familia lui Biden „a primit milioane de dolari de la Partidul Comunist Chinez”.

„Ţara noastră nu mai are presă liberă. Este o presă de cenzură. Este o presă în care adevărul nu va ieşi niciodată la iveală. Este cel mai mare şi cel mai şocant scandal care implică un candidat la preşedinţie din istoria modernă”, a afirmat Trump, adăugând ulterior: „Mass-media şi Partidul Democrat au minţit poporul american pentru a încerca să fure alegerile”.

"Dacă această fraudă uriaşă nu este investigată şi abordată pe deplin, alegerile din 2020 vor fi considerate pentru totdeauna drept nelegitime şi cele mai corupte din istoria ţării noastre", a declarat Trump.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor