Studenţi din Moldova au protestat împotriva interferenţei politice în viaţa academică

În mijlocul febrei electorale, mai mulţi studenţi au denunţat activităţile electorale ale unor partide politice. "Vrem educaţie, nu politică", au scandat aceştia după ce, săptămâna trecută, Marian Lupu şi-a lansat campania electorală chiar în campusul Universităţii de Stat din Moldova.
Tinerii Moldovei, protest la USM (Epoch Times România)
Anişoara Chiriac
03.10.2016

După ce vinerea trecută, pe 30 septembrie, candidatul Partidului Democrat (PD) la prezidenţiale, Marian Lupu, şi-a lansat campania electorală în incinta Universităţii de Stat din Moldova (USM), pe 3 octombrie, mai mulţi studenţi mobilizaţi de către Tinerii Moldovei au protestat în campus denunţând astfel interferenţa politicului în viaţa academică.

„Din ziua în care universitatea a marcat cea de-a 70-a aniversare de la fondarea sa, exact în locul în care ne aflăm acum, a avut loc un eveniment mai ciudat, candidatul din partea Partidului Democrat şi-a lansat campania oficială”, a explicat Artemis Bălan, unul dintre organizatorii acţiunii de protest.

Nemulţumiţi de faptul că asocierea cu unele partide politice din Moldova ar prejudicia imaginea Universităţii de Stat, tinerii au denunţat implicarea tot mai proeminentă a politicului în viaţa academică. „De fapt, nu este pentru prima dată când se întâmplă acest lucru. În 2014, în timpul campaniei electorale, unor studenţi li s-a impus să meargă la întâlniri cu reprezentanţi ai unor partide. Chiar şi în 2010, rectorii universităţii au aderat la Partidul Liberal Democrat”, a detaliat Artemis Bălan.

„Aceste lucruri nu ar trebui să se întâmple. În carta USM-ului, în Codul de etică scrie foarte clar că universitatea, inclusiv prin reprezentanţii săi de vârf, este apolitică. Deci, ceea ce s-a întâmplat vineri a fost o încălcare al acestui principiu”, au explicat studenţii.

În cadrul acţiunii de protest s-au scandat mesaje precum „USM, nu PDM” şi „Educaţie, nu politică”, fapt ce a atras atenţia unui pro-rector al universităţii. În declaraţiile sale pentru presă, acesta a afirmat că, din moment ce, pe 30 septembrie toţi studenţii şi lucrătorii universităţii au avut liber, orice partid politic ar fi putut ocupa scuarul universităţii. „Cu câteva zile înainte, Partidul Democrat a cerut permisiunea să-şi lanseze campania electorală la USM. Mai mult decât atât, potrivit deciziei senatului universităţii, toţi concurenţii electorali pot organiza întâlniri electorale în incinta casei de cultură a universităţii în zilele de odihnă”, a precizat pro-rectorul.

La rândul lor, tinerii aşteaptă ca politicienii să vină la universitate cu o platformă de discuţii, dezabteri, să fie deschişi cu studenţii, dar să nu intervină cu campanii electorale pompoase.

Totodată, în cazul în care administraţia universităţii nu îşi va asuma angajamentul de a nu permite manifestări politice de amploare în campusul universităţii, studenţii intenţionează să lanseze o petiţie prin care vor cere demisia conducerii universităţii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor