Şoc la G20. UE anunţă că mecanismul pentru evitarea SWIFT şi a sancţiunilor anti-Iran este operaţional

Steagul Uniunii Europene. (Captură Foto)
Andrei Popescu
30.06.2019

O ştire bombă a ajuns la summitul G20 din Osaka, Japonia: Europa a anunţat că mecanismul (canalul) comercial special, Instex, care va permite companiilor europene să evite SWIFT şi sancţiunile impuse de SUA împotriva Iranului, este acum operaţional, potrivit site-ului de ştiri Zero Hedge.

După o întâlnire între ţările care au semnat acordul nuclear iranian (Planul Comun şi Cuprinzător de Acţiune - JCPOA) – cu excepţia SUA, care s-a retras anul trecut – oficialii francezi, britanici şi germani au precizat că mecanismul comercial care a fost propus vara trecută, numit Instex, a devenit operaţional.

În septembrie 2018, pentru a menţine o relaţie financiară cu Iranul care nu poate fi blocată de SUA, UE a dezvăluit aşa-numitul “vehicul cu destinaţie specială (SPV)” pentru a ocoli sistemul de plăţi globale SWIFT. Mecanismul va facilita tranzacţiile dintre companiile europene şi iraniene şi va împiedica SUA să se opună tranzacţiilor sau să urmărească măsuri punitive împotriva companiilor şi statelor care au sfidat administraţia preşedintelui american Donald Trump. Sistemul de balansare a plăţilor va permite companiilor din Europa să cumpere produse iraniene, şi vice versa, fără a avea de fapt loc transferuri de bani între băncile europene şi iraniene.

Declaraţia oficialilor a fost făcută după ce semnatarii rămaşi în acordul JCPOA s-au întâlnit la Viena pentru discuţii pe care Teheranul le-a descris ca fiind “ultima şansă pentru părţile rămase... de a se întâlni şi a vedea cum pot să îşi respecte angajamentele faţă de Iran”.

Până acum, Teheranul a fost sceptic în privinţa angajamentului UE faţă de acord şi a ameninţat că va depăşi cantitatea maximă de uraniu îmbogăţit pe care i se permite să o deţină în baza acordului – ameninţare făcută după ce SUA a impus o serie de sancţiuni împotriva Iranului.

Între timp, opozanţii Instex, respectiv SUA, au susţinut că mecanismul are breşe deoarec Institutul Special pentru Comerţ şi Finanţe, instituţia iraniană desemnată să colaboreze cu Instex, are acţionari care au legături cu entităţi ce sunt deja supuse sancţiunilor americane.

Probabil că anunţul făcut de UE îl va nemulţumi pe Trump care, la sfârşitul lunii mai, potrivit rapoartelor Bloomberg, în cadrul bătăliei tot mai intense a preşedintelui american cu “aliaţii europeni” privind soarta acordului nuclear iranian, el a ameninţat că va aplica “penalităţi împotriva organismului financiar creat de Germania, Marea Britanie şi Franţa cu scopul de a proteja comerţul cu Republica Islamică de sancţiunile impuse de SUA”, inclusiv pierderea accesului iranienilor la sistemul financiar american.

Potrivit Bloomberg, subsecretarul Trezoreriei SUA pentru terorism şi informaţii financiare, Sigal Mandelker, a trimis o scrisoare în 7 mai, în care a avertizat că Instex şi toţi cei asociaţi cu acest mecanism ar putea să nu mai aibă acces la sistemul financiar american dacă mecanismul UE intră în funcţiune.

“Vă cer să reconsideraţi cu atenţie potenţiala expunere la sancţiuni pe care o poate cauza Instex”, a scris Mandelker în scrisoarea adresată preşedintelui Instex, Per Fischer. “Implicarea în activităţi care încalcă sancţiunile americane poate rezulta în consecinţe dure, inclusiv pierderea accesului la sistemul financiar al SUA”.

Germania, Franţa şi Marea Britanie au finalizat sistemul Instex în luna ianuarie, permiţând companiilor să facă comerţ cu Iranul fără a folosi dolarul american sau bănci americane, permiţându-le să ocolească gama variată de sancţiuni americane impuse de administraţia Trump după ce s-a retras anul trecut din acordul nuclear încheiat între marile puteri şi Iran în 2015.

Când i s-a cerut să comenteze scrisoarea, Departamentul Trezoreriei SUA a publicat o declaraţie în care a precizat că “entităţile care fac tranzacţii comerciale cu regimul iranian, indiferent prin ce mijloace, s-ar putea expune la un risc considerabil privind sancţiunile. Trezoreria intenţionează să îşi aplice în mod agresiv autoritatea”.

Nemulţumirea SUA a fost declanşată de faptul că încep să apară breşe în statutul dolarului ca monedă de rezervă globală, potrivit unor rapoarte.

Separat, în timpul unei vizite la Londra în 8 mai, secretarul de stat american Mike Pompeo a avertizat la rândul său că nu este nevoie de Instex, deoarece SUA permite produselor umanitare şi medicale să ajungă în Iran fără sancţiuni.

“Când tranzacţiile merg dincolo de acel punct, nu mai contează ce vehicul este folosit. Dacă tranzacţia poate fi sancţionată, o vom evalua şi, dacă este adecvat, vom aplica sancţiuni împotriva celor implicaţi în acea tranzacţie”, a precizat Pompeo. “Este un lucru foarte simplu”.

Anul trecut, Europa a refuzat să urmeze SUA, care s-a retras unilateral din acordul nuclear JCPOA, şi a susţinut că va rămâne în el indiferent de ameninţările americanilor. Dar acum, acele ameninţări s-au amplificat cu siguranţă şi Washingtonul a spus foarte clar că nu acceptă un refuz. Rămâne de văzut cum va evolua situaţia în continuare.

Totuşi, precizează Zero Hedge, este clar faptul că, în cazul în care SUA va lua măsuri punitive şi va aplica sancţiuni împotriva băncilor europene, atunci războiul comercial global va lua o turnură cu mult mai dură.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor