Şercan pune sub lupă declaraţia de avere a lui Bode. Semnalează "o magie financiară". Despre ce e vorba?
Jurnalistă Emilia Şercan semnalează că fostul ministru de Interne Lucian Bode are, potrivit declaraţiei de avere, o datorie de 100.000 de euro, nu se ştie către cine, Liderul PNL trebuie să returneze acest împrumut anul acesta însă, surpriză, veniturile sale corelate cu ale soţiei nu acoperă valoarea împrumutului făcut.
Redăm postarea jurnalistei:
"Plagiatorul Lucian Bode are trecută în declaraţia de avere o datorie de 100.000 de euro, mai exact un împrumut luat de la o persoană fizică (căreia nu îi menţionează numele).
Acest împrumut, făcut în 2022, trebuie returnat anul acesta. Acum urmează partea frumoasă: potrivit declaraţiei de avere a lui dr. Bode, acesta a avut în 2022 un venit cumulat cu soţia de circa 47.800 de euro pe an, venit care, foarte probabil se va menţine şi în 2023, şi în 2024, că doar salariile nu au crescut graţie excelentei guvernări liberale.
Acum să facem nişte mici calcule: cu un venit anual de 47.800 de euro, dacă ar fi să presupunem că nu cheltuie nicio leţcaie din ce câştigă, dr. Bode trebuie să plătească, în doi ani, 100.000 de euro.
Fără să facă lucruri frivole ca toată lumea, adică să mănânce, să plătească impozite şi taxe la stat, să întreţină nişte case pe la Sălaj şi Cluj, şi să acopere diverse cheltuieli curente din aceeaşi sumă de 47.800 de euro, bani câştigaţi anual, dr. Bode mai are de achitat şi nişte rate la un credit de 24.577 de euro şi rate la trei credite cumulate de 242.000 de lei.
În plus, o investigaţie Recorder & Centrul de Investigaţii Media, publicată în seara asta, pe care trebuie musai să o vedeţi (brava, Ovidiu şi Ionuţ!), ne arată că dr. Bode are niscaiva cheltuieli cu vila fiului lui din Sinaia.
Că doar noi, ăştia de ştim că juniorul Bode e student, nu putem să ne imaginăm că dacă vila a fost pusă pe numele lui (nice try) şi nu apare în declaraţia lui dr. Bode, ea e construită de fiu şi nu de tată.
Deci, cum reuşeşte dr. Bode toată magia asta financiară dacă nu cumva răspunsul poartă denumirea simplă de corupţie?
Iar acum să închidem cercul: dacă Agenţia Naţională de Integritate nu ar fi o instituţie-preş a politicienilor, iar dacă Parchetul General, cu toate direcţiile lui 'anticorupţieî, nu ar fi, de fapt, o instituţie de protecţie a hoţilor din politică, pungaşul ăla de primar în Sinaia era de mult la zdup, iar dr. Bode ajungea să fie anchetat de poliţie, nu să fie şeful ei!"