Serbia întoarce din drum peste 2.000 de refugiaţi din Bulgaria

Serbia a împiedicat peste 2.000 de refugiaţi să pătrundă pe teritoriul său din Bulgaria în săptămânile recente, într-o încercare de a reduce fluxul de solicitanţi de azil către Europa prin statele balcanice.
Soldaţi şi grăniceri sârbi patrulează în apropiere de frontiera sârbo-bulgară, în apropiere de punct de frontieră Vrska Cuka, 15 august 2016. (Captură Foto)
Andrei Popescu
16.08.2016

Jovan Krivokapic, purtătorul de cuvânt al armatei sârbe, a precizat că 2.275 de persoane au fost întoarse din drum începând cu 22 iulie, când au început să activeze patrulele comune poliţieneşti şi militare, adăugând că majoritatea refugiaţilor erau sirieni, afgani şi pakistanezi.

Aproximativ 24 de traficanţi de persoane, majoritatea cetăţeni sârbi, au fost de asemenea arestaţi în aceeaşi perioadă, conform serviciului de protecţie a graniţelor.

“[Refugiaţii] încearcă să treacă peste munţi, prin păduri dese, de-a lungul malurilor râurilor, folosind traficanţi”, a precizat Krivokapic. “Au fost formulate acuzaţii penale împotriva majorităţii traficanţilor şi aceştia se află în custodia poliţiei”.

Oficialul a adăugat că 454 de refugiaţi, care au fost introduşi în Serbia, au fost transferaţi la centre de imigrare.

Serbia şi-a consolidat recent protejarea graniţei sale cu Bulgaria, trimiţând soldaţi şi poliţişti în zonele folosite de traficanţii de persoane pentru a introduce ilegal refugiaţi în ţară.

Ţara, localizată în sud-estul Peninsule Balcanice, serveşte ca o rută de tranzit pentru refugiaţii care doresc să ajungă în Ungaria, de unde să îşi continue călătoria spre naţiunilor UE mai bogate.

Peste un milion de persoane au traversat ţările balcanice în 2015.

În martie 2016, Balcanii şi-au închis graniţele în faţa refugiaţilor. De atunci, numărul celor care încearcă această rută a scăzut de la câteva mii pe zi la câteva sute.

Europa înfruntă în prezent un val fără precedent de refugiaţi, majoritatea provenind din zone de conflict din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, în special Siria.

UE a semnat un acord major cu Turcia în urmă cu câteva luni cu scopul de a opri fluxul de refugiaţi, dar viitorul acestuia este nesigur datorită tensiunilor tot mai mari dintre cele două tabere.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor