Scenariul Dragnea-premier nu îi surâde lui Liiceanu: Drumul "penalilor" spre funcţii-cheie ar trebui blocat prin lege

Vom avea poate după alegeri un prim-ministru care să aibă cocarda de condamnat penal pe piept, pentru că nu există nicio lege care să interzică acest lucru, a tras un semnal de alarmă Gabriel Liiceanu, căruia nu îi surâde deloc ideea că un politician precum Liviu Dragnea s-ar putea instala în Palatul Victoria.
Gabriel Liiceanu (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
02.10.2016

În ciuda experienţei de la alegerile locale, Parlamentul nu a dat până acum o lege care să le interzică politicienilor "penali" să ocupe funcţii-cheie în statul român, şi-a exprimat nemulţumirea filozoful Gabriel Liiceanu, într-un interviu acordat recent publicaţiei Hotnews.ro.

"Uitaţi unde mi se pare că este punctul fierbinte al răului: am asistat, în ultimul an, la alegerile locale, la felul în care condamnaţi penal au devenit primari. Deci noi nu putem avea o lege care să interzică unui om anchetat sau condamnat să nu mai ocupe funcţii-cheie în stat. De aici vine răul. Liviu Dragnea conduce cel mai mare partid. E condamnat penal. Toate vârfurile politice sunt.

Victor Ponta este cercetat şi mulţi alţii. Cum e cu putinţă să nu ai o lege care să interzică ocuparea funcţiilor-cheie dintr-un stat de către oameni care au probleme cu justiţia? Cum? Răspunsul: şi-au dat legile singuri şi tocmai pe cea care îngrădea în mod esenţial corupţia n-au dat-o", a declarat Liiceanu.

Este o problemă, consideră filozoful, că aleşii noştri nu au dat până acum o astfel de lege, pentru că deschide posibilitatea ca un politician precum şeful PSD, Liviu Dragnea, condamnat definitiv în dosarul "Fraudă la Referendum", să ocupe funcţia de prim-ministru.

"Parlamentul nu a dat o lege din care să rezulte ca un om cu condamnare penală nu poate să ajungă prim-ministru. Pentru că Liviu Dragnea poate să ajungă prim-ministru. Vom avea poate un prim-ministru care să aibă cocardă de condamnat penal pe piept. Iar nonşalanţa lui e totală", a subliniat Liiceanu.

Pentru a citi integral interviul intraţi aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor