Rusia cere Statelor Unite să “cântărească consecinţele” planului privind “zonele sigure” din Siria

Moscova a cerut Washingtonului să se gândească bine la consecinţele planului său de a crea aşa-zise “zone sigure” în Siria zguduită de război, unde ambele tabere sunt implicate în campanii militare aeriene.
Un bărbat sirian trece pe lângă clădiri distrus în cartierul Bab al-Hadid din oraşul Alep, 2 mai 2016. (Captură Foto)
Andrei Popescu
27.01.2017

Este important să fie “cântărite toate consecinţele posibile” ale măsurii americane, a declarat joi la o conferinţă de presă Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al Kremlinului.

Peskov a reacţionat la cele mai recente comentarii făcute de preşedintele american Donald Trump, care a declarat miercuri că va “crea în mod absolut zone sigure în Siria” pentru refugiaţi, cu obiectivul declarat al protejării refugiaţilor afectaţi de război.

Notând că Washingtonul nu a consultat Moscova înainte să anunţe planul, oficialul rus a precizat că “este important să nu amplificăm situaţia cu refugiaţii”.

Potrivit unui document văzut de Reuters, se estimează că Trump va oferi 90 de zile Pentagonului şi Departamentului de Stat al SUA pentru a propune un plan de creare a ceea ce el numeşte zone sigure în Siria, o mişcare ce ar putea conduce la o implicare militară americană sporită în ţara arabă.

Fostul preşedinte american Barack Obama s-a opus mult timp unui astfel de plan, temându-se de o eventuală confruntare între avioanele de luptă americane şi ruseşti pe cerul sirian.

Comentariile lui Trump au loc în condiţiile în care un armistiţiu naţional rezistă în mare parte pe cuprinsul Siriei pe fondul unui nou proces diplomatic susţinut de Rusia, Turcia şi Iran, care au adus la masa negocierilor reprezentanţi ai guvernului sirian şi ai grupurilor de opoziţie.

Începând cu 15 septembrie 2016, Forţa Aeriană Rusă a fost implicată într-o misiune militară împotriva jihadiştilor, dar şi a rebelilor care se opun guvernului preşedintelui Bashar al-Assad.

Avioanele de luptă ruseşti furnizează acoperire aeriană în operaţiunile terestre ale armatei siriene împotriva teroriştilor. Opoziţia siriană a declarat în repetate rânduri că loviturile aeriene ruseşti au vizat şi poziţiile sale, nu doar pe cele ale grupurilor teroriste ce operează pe teritoriul Siriei.

SUA, o susţinătoare puternică a rebelilor moderaţi ce luptă împotriva Damascului, a desfăşurat la rândul său, împreună cu mai mulţi aliaţi, raiduri aeriene împotriva ţintelor teroriste din Siria începând cu 2014.

Atacurile americanilor, care nu au beneficiat de autorizaţia Damascului şi nu au avut un mandat ONU, nu numai că au eşuat să înfrângă teroriştii dar au provocat pagube infrastructurii civile a ţării şi au provocat şi decese ale civililor.

În octombrie 2016, armata rusă a avertizat în mod specific SUA să nu lovească forţele guvernului sirian, susţinând că armele sale de apărare amplasate în Siria vor respinge orice astfel de atac.

Qatar şi Turcia apreciază planul lui Trump pentru “zonele sigure”

Turcia şi Qatarul, aliaţii regionali ai Washingtonului şi care au urmărit de mult timp să alunge guvernul sirian, au susţinut imediat planul lui Trump.

Ahmed al-Rumaihi, directorul de informaţii al Ministerului de Externe din Qatar, a declarat joi că Doha “a subliniat nevoia furnizării unor paradisuri sigure în Siria şi a impunerii unor zone interzise zborului (no-fly)” în ţara arabă.

La rândul său, Turcia a declarat că a susţinut de mult timp aplicarea unui astfel de plan în Siria, adăugând că Ankara va evalua propunerea lui Trump.

“Am văzut cererea preşedintelui american pentru desfăşurarea unui studiu cu privire la crearea de zone sigure în Siria. Ceea ce este important este rezultatul acestui studiu şi ce tip de recomandare va veni din partea instituţiilor relevante”, a declarat Huseyin Muftuoglu, purtător de cuvânt al Ministerului turc de Externe.

Armistiţiul sirian actual, ce exclude grupurile teroriste Statul Islamic şi Jabhat Fateh al-Sham, a intrat în vigoare de la sfârşitul lunii trecute.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor