Romsilva, în lumina reflectoarelor. Tudose, somat să trimită Corpul de Control la Parcul Naţional Semenic

Incendiile din Parcul Naţional Semenic ar trebui să fie anchetate urgent de Corpul de Control al Prim-Ministrului Mihai Tudose, a solicitat USR, arătând că există informaţii conform cărora dezastrul ar avea legătură cu ştergerea urmelor neregulilor şi abuzurilor constatate în zonă.
Mihai Gotiu (Mihut Savu / Epoch Times)
Andrei Pricopie
19.07.2017

Mihai Tudose trebuie să dispună de îndată o anchetă a Corpului de control al Guvernului cu privire la incendiile de la sfârşitul săptămânii din Parcul Naţional Semenic – Cheile Carasului, a solicitat miercuri Uniunea Salvaţi România printr-o interpelare adresată primului ministru de către senatorul Mihai Goţiu.

În cazul în care premierul nu va dispune o astfel de anchetă, USR îşi va rezerva opţiunea exercitării dreptului de a sesiza instituţiile de cercetare penală cu privire la eventualitatea săvârşirii unor infracţiuni, legate de regimul silvic, regimul ariilor naturale protejate, regimul protecţiei mediului, îndeplinirea atribuţiilor reprezentanţilor instituţiilor publice, după caz.

Interpelarea senatorului USR Mihai Goţiu vine după ce în perioada 7-9 iulie a efectuat o vizită de documentare, împreună cu consilieri şi specialişti în silvicultură şi biodiversitate, în Parcurile Naţionale Semenic – Cheile Carasului şi Cheile Nerei – Beuşniţa (din judeţul Caraş-Severin).

La finalul documentării, Mihai Goţiu a anunţat în mod public că va întocmi un raport, pentru colegii lui din Parlament, cu neregulile şi abuzurile constatate, raport care să stea la baza unor modificări legislative, că va pregăti o listă de întrebări pentru Romsilva (administratorul parcurilor) şi că va realiza un film destinat publicului larg.

Incendiile care au devastat timp de trei zile mai multe hectare de teren din Parcul Naţional Semenic – Cheile Carasului s-au produs la doar câteva zile după anunţul făcut de senatorul USR şi exact într-una din zonele vizitate de acesta.

Guvernul şi toate autorităţile publice cu atribuţii în domeniu au obligaţia de a cerceta informaţiile şi temerile exprimate deja în presa locală, conform cărora incendiul ar avea legătură cu ştergerea urmelor neregulilor şi abuzurilor constatate de mine în zonă. Din păcate, acest incendiu le este foarte convenabil celor de la Romsilva.

Acum pot să spună ce vor despre numărul de puieţi plantaţi în mod real (nu pe hârtie) după tăierile din zonă, despre modul în care au fost respectate regulamentele silvice atât în timpul tăierilor, cât şi ulterior, despre controalele şi măsurile luate în timpul exploatării şi până zilele trecute.

Sunt însă, în continuare, multe întrebări la care aştept răspuns, începând de la cele legate de legitimitatea tăierilor într-un parc naţional, îndeplinirea procedurilor legale de avizare şi contractare a tăierilor, de ce s-au plantat puieţi de conifere în locul unei păduri de foioase şi multe altele", a declarat senatorul Mihai Goţiu.

În interpelarea adresată premierului Tudose, vicepreşedintele Senatului enumeră peste 50 de întrebări legate de tăierile şi de incendiile din Parcul Naţional Semenic – Cheile Carasului la care aşteaptă răspunsuri în urma anchetei Corpului de Control. Pe lângă prim-ministru, interpelarea a fost depusă şi în atenţia ministrului Mediului, Graţiela Gavrilescu, şi celui al Apelor şi Pădurilor, Doina Pană.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor