Realităţile Noii Rome: minciuni, corupţie, standarde duble şi campanii de dezinformare

Jack Phillips, Adrian Sturdza
09.01.2017

alte articole

(Captură Foto)
Jack Phillips, Adrian Sturdza
09.01.2017

Victoria lui Donald Trump, considerat, pe drept sau nu, o speranţă a politicii americane venit din afara establishmentului de la Washington, pe de-o parte, şi înfrângerea, pe de cealaltă parte, a celei mai mari maşinării politice americane - clanul Clinton, au declanşat o reacţie virulentă a elitei politice şi militare americane.

Una dintre dovezile palpabile ale acestei reacţii de respingere din partea elitei politice este campania de mass media care încearcă să convingă publicul american şi întreaga lume că Donald Trump a fost adus la putere cu sprijinul Kremlinului.

Indiferent dacă este adevărat sau nu, şocante sunt dublele standarde care pot fi observate în acest caz.

Interferenţe în campaniile prezidenţiale din trecut, chiar mai mari decât cea pe care o acuză Washingtonul acum, au mai existat, însă în presa mainstream nu a ajuns mai nimic.

Iniţial acuzaţiile curente au fost aduse spre sfârşitul cursei prezidenţiale şi au venit din partea elitei Partidului Democrat - atât preşedintele Barack Obama, cât şi Nancy Pelosi - liderul democrat al Camerei - şi personalul de campanie a clanului Clinton - şi au fost îndreptate împotriva lui Donald Trump, dar mai ales a dovezilor publicate de organizaţia Wikileaks, care incriminau conducerea democrată.

Cu toată lipsa de dovezi, echilibrată de hiperventilaţia din presa americană, documente guvernamentale americane arată că atacuri cibernetice asemănătoare, iniţiate de regimul comunist chinez au vizat campaniile lui Barack Obama şi John McCain în 2008.

În 2013, postul NBC News a relatat pentru prima dată despre acte de piraterie cibernetică conduse de chinezi, care au furat o cantitate semnificativă de date de pe servere afiliate campaniilor lui Obama şi McCain.

Atacuri împotriva partidelor

"Bazat pe datele pe care le am, a fost un caz de spionaj politic al guvernului chinez împotriva celor două partide americane" a declarat fostul director pentru informaţii naţionale al preşedintelui Obama în 2009 şi 2010, Dennis Blair, la momentul respectiv. "Căutau strategii referitoare la China şi acţiuni care ar fi putut fi derulate prin campanii împotriva Chinei."

"Au existat scurgeri de date provenite de la agenţii guvernamentale (provocate de către chinezi) pe tot parcursul Bulevardului Pennsylvania care leagă Casa Albă de Capitoliu - n.r)", afirma Shawn Henry, şeful anchetei FBI, cu privire la atacurile din 2008.

După valul actelor de piraterie cibernetică comise de către hackerii de stat chinezi, nu a fost aplicată nici o sancţiune împotriva Chinei sau a conducerii acesteia.

Situaţia este complicată de un raport din 2012 al organizaţiei de avertizori de integritate Government Accountability Institute (GAI), care atrăgea atenţia că prima campanie prezidenţială - din 2008 - a lui Barack Obama - a fost finanţată masiv (şi ilegal) cu fonduri venite din China.

Cu toate acestea, săptămâna trecută, cu mai puţin de o lună înainte de încetarea mandatului, preşedintele Barack Obama a anunţat noi sancţiuni împotriva Rusiei şi a expulzat 35 de diplomaţi ruşi, pe baza unor acuzaţii destul de vagi privind presupusele atacuri comise de hackeri ruşi.

James R. Clapper Jr., directorul pentru informaţii naţionale al SUA, a ţinut o conferinţă joi, spunând că preşedintele rus, Vladimir Putin, a aprobat actele de piraterie cibernetică ale e-mailurilor Partidului Democrat - acuzaţii pe care Rusia le-a negat. "Nu cred că am întâlnit vreodată o campanie mai agresivă sau directă pentru a interveni în procesul alegerilor noastre decât am văzut în acest caz", a declarat Clapper, potrivit Wall Street Journal.

Lipsă de reacţie

China atacă servere americane de peste un deceniu. Cu toate acestea reacţiile administraţiilor sunt cel mult de complezenţă. În cazul special al administraţiei Obama, singurul moment în care a fost ridicată oficial problema hackerilor de stat chinezi, a fost 2015., când Barack Obama a anunţat că a abordat subiectul atacurilor cibernetice în timpul discuţiilor cu liderul chinez Xi Jinping, declarând că cei doi au agreat să oprească spionajul cibernetic economic în scopuri comerciale. "Am ridicat din nou problema preocupărilor noastre foarte serioase cu privire la creşterea ameninţărilor cibernetice îndreptate împotriva companiilor americane şi a cetăţenilor americani", a declarat Obama la momentul respectiv. "Am indicat că ele trebuie să se oprească".

Declaraţia a fost considerată drept răsuflată, neserioasă având în vedere enormitatea campaniei de atacuri şi lipsită de elementul punitiv. Şefii agenţiilor de informaţii au făcut imediat comentarii afirmând că nu va schimba nimic. Ceea ce s-a şi întâmplat.

Atacuri împotriva securităţii naţionale a SUA

În luna octombrie 2016, Comisia de revizuire a securităţii economice dintre SUA şi China, creată de Congresul american, a declarat că agenţiile de spionaj chineze au comis acte de piraterie cibernetică frecvente împotriva agenţiilor de securitate naţională în Statele Unite şi a conturilor de e-mail aparţinând oficialilor americani. Spionii chinezi au vizat date privind armele nucleare, planuri de război şi investigaţii.

"Agenţiile de spionaj chineze s-a infiltrat în mod repetat în entităţi naţionale de securitate americane şi au extras informaţii cu consecinţe grave pentru securitatea naţională a SUA, inclusiv informaţii cu privire la planurile şi operaţiunile forţelor americane militare şi a proiectelor de arme şi a sistemelor de armament americane", a arătat raportul pentru 2016, potrivit Washington Free Beacon.

De asemenea, chinezii au încercat să pătrundă în planurile secrete ale dronei MQ-9 Reaper, utilizată de SUA pentru atacuri aeriene în Irak, Afganistan şi Pakistan.

"Printre informaţiile furate s-au aflat 5,6 milioane de amprente, dintre care unele ar putea fi folosite pentru a identifica agenţi ai guvernului SUA aflaţi sub acoperire sau pentru a crea duplicate ale datelor biometrice pentru a obţine accesul la zone strict secrete", s-a mai arătat în raport.

În articolul său, NBC a citat un raport al unei comisii americane conduse de fostul director al National Intelligence, Dennis Blair, şi fostul ambasador american în China, Jon Huntsman Jr., care indică că furtul de proprietate intelectuală în Statele Unite costă SUA aproximativ 300 de miliarde de dolari anual. Raportul a menţionat China ca fiind principalul actor al actelor de piraterie cibernetică.

Întrebarea care se pune, lăsând la o parte corupţia binecunoscută din cadrul administraţiei Obama, este: de ce în cazul atacurilor chineze, extrem de bine documentate şi mult mai periculoase la adresa securităţii naţionale Barack Obama nu a făcut nimic, în schimb acum, când a fost vorba despre atacuri împotriva serverelor unui partid politic - cel democrat - Rusia şi implicit Donald Trump sunt arşi pe rug?

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor