Raport Amnesty: Pedeapsa cu moartea în 2013- execuţii în 22 de ţări - China, Iran şi Irak primii pe listă

Iran, condamnat la spânzurătoare poetul şi activistul Hashem Shabani (ALI YUSSEF / AFP / Getty Images)
Mioara Stoica
27.03.2014

Ţara care conduce clasamentul ţărilor care utilizează pedeapsa capitală pe scară largă este întotdeauna China, unde şi de această dată a fost imposibil - din cauza secretului de stat impus de guvernul de la Beijing – să se estimeze un număr realist de condamnări la moarte şi execuţii.

Organizaţiile pentru drepturile omului estimează că, în fiecare an, în China sunt puse la moarte mii de persoane

Abuzurile comise în alte ţări ale lumii au fost raportate datorită faptului că inspectorilor li s-a permis accesul în acele zone. Dar de când a confiscat puterea în 1949, Partidul Comunist Chinez nu a permis niciodată o investigaţie independentă şi liberă asupra vastului său sistem de detenţie. Când personalul ONU a vizitat ţara în 2005, mişcările sale au fost puternic restricţionate.

Potrivit diverselor rapoarte, Partidul Comunist Chinez a iniţiat un program secret de recoltare forţată de organe, pe viu. Astfel, în 2006, procurorul David Kilgour, fost secretar al Canadei pentru Asia Pacific, a efectuat o anchetă independentă, împreună cu un reputat avocat de drepturile omului, domnul David Matas, iar rezultatele anchetei lor au fost publicate în cartea Recoltare Sângeroasă - ce a fost nominalizată la premierul Nobel pentru Pace în anul 2010. Cei doi au stabilit că autorităţile chineze sunt responsabile pentru circa 47.000 de cazuri de recoltări forţate de organe.

China a refuzat să permită o investigaţie independentă a sistemului său de transplant de organe şi a schimbat continuu explicaţia referitoare la sursa transplanturilor de organe. Regimul a început prin a nega faptul că foloseşte organe de la prizonierii executaţi, în final anunţând că va opri recoltarea ilegală de organe.

Conform Amnesty Internaţional, pedepsele cu moartea au fost concentrate în trei ţări din Orientul Mijlociu: Iran, Irak şi Arabia Saudită.

În Iran, execuţii recunoscute oficial de către autorităţi au fost în număr de cel puţin 369, dar, potrivit unor surse de încredere sute de alte execuţii au avut loc în secret, ridicându-se la un total de peste 700.

În Irak, pentru al treilea an consecutiv, a existat o creştere semnificativă a numărului de execuţii, cu cel puţin 169 de persoane executate, aproape o treime mai mult decât în 2012, în principal datorită legislaţiei vagi anti-terorism, folosită inclusiv pentru eliminarea dizidenţilor.

Arabia Saudită a continuat să folosească pedeapsa cu moartea la fel ca în ultimii doi ani, cu cel puţin 79 de execuţii în 2013. Pentru prima dată în ultimii trei ani şi încălcând dreptul internaţional, au fost executaţi minori.

Pe locul al cincilea şi al şaselea în clasifică sunt Statele Unite ale Americii, cu 39 execuţii (41% au avut loc în Texas) şi Somalia, cu 34 de execuţii (19 dintre ele în regiunea semi-autonomă Puntland).

Metodele de execuţie utilizate în 2013 au inclus: decapitarea, electrocutarea, împuşcarea, spânzurarea şi injecţia letală. Execuţii publice au avut loc în Arabia Saudită, Coreea de Nord, Iran şi Somalia.

Acum 30 de ani, numărul de ţări care au efectuat execuţii a fost de 37. Numărul lor a scăzut la 25 în 2004 şi acum, nouă ani mai târziu, a continuat să scadă. În ultimii cinci ani doar nouă ţări au recurs an după an la pedeapsa capitală.

De asemenea, dacă în 2013 Indonezia, Kuweit, Nigeria şi Vietnam au început să realizeze execuţii, alte ţări precum Belarus, Emiratele Arabe Unite, Pakistan şi Gambia le-au oprit. Două continente, Europa şi Oceania, au rezultat libere de la pedeapsa cu moartea.

Nu lipsesc şi veştile bune: Africa sub-sahariană, unde doar cinci ţări (una din 10) au efectuat execuţii. Diverse state, inclusiv Benin, Ghana şi Sierra Leone, au înregistrat progrese semnificative, prin amendamente constituţionale sau modificări ale codului penal menite să abolească pedeapsa capitală. În cele două Americi, mai multe state din Caraibe au golit închisorile de condamnaţi la moarte pentru prima dată de când, în anii 80, Amnesty Internaţional a început să urmărească tendinţa pedepsei cu moartea în acea zonă.

Există pesimism în analiza privind utilizarea pedepsei cu moartea în 2013. Numărul rămâne mare. De asemenea, până când pedeapsa cu moartea nu va fi abolită, vor exista întotdeauna deţinuţi care vor muri şi vor exista întotdeauna judecători şi autorităţi de stat care consideră necesare condamnările la moarte, dintr-un motiv sau altul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor