Raluca Turcan: PNL a fost praf la parlamentare. Mai aveam puţin şi rămâneam cu praful de pe tobă

Aflat în derivă, PNL "a fost praf" la alegerile parlamentare de anul trecut, consideră şefa liberalilor Raluca Turcan, care a identificat o serie de motive aflate în spatele răsunătorului eşec politic.
Raluca Turcan(Presedinte PNL), (Florin Chirila/Epoch Times)
Ana Ion
22.04.2017

Rămas fără direcţie şi afectat de lipsa de dialog dintre membrii săi, PNL a obţinut un rezultat extrem de slab la alegerile parlamentare, practic mai avea puţin şi rămânea "cu praful de pe tobă", a atras atenţia sâmbătă, la conferinţa judeţeană de alegeri a PNL Hunedoara, preşedintele interimar al liberalilor Raluca Turcan.

"Realitatea este, dragii mei colegi, că PNL la alegerile parlamentare a fost praf. Mai aveam puţin şi rămâneam cu praful de pe tobă. N-am avut direcţie, n-am avut fermitate, n-am avut consecvenţă, am cam fost în bătaia vântului şi multe decizii se luau în funcţie de cei care sunau ultimii şi încercau să o influenţeze. Şi, din nefericire, dragii mei prieteni, nu ne-am lecuit peste tot", a declarat Raluca Turcan, citată de Agerpres.

În opinia şefei PNL, rezultatul slab înregistrat de partid la alegeri a fost cauzat de "o cruntă" lipsă de dialog, de o "ruptură" între centru şi organizaţiile din teritoriu.

"Am ajuns la acest rezultat dintr-o cruntă lipsă de dialog între noi, dintr-o lipsă de solidaritate şi de respect între noi, dintr-o ruptură între centru şi baza partidului, dintre decizia politică şi membrii simpli de partid şi mai ales dintr-o ruptură între ceea ce au urmărit unii penelişti şi ceea ce aşteptau oamenii de la PNL. Ne place sau nu ne place, aceasta este crunta realitate şi e un diagnostic pe care am obligaţia să-l pun, pentru că acesta este PNL pe care l-am preluat în calitate de preşedinte interimar şi pe care trebuie să-l conduc la nişte alegeri interne şi transparente", a precizat Raluca Turcan.

Potrivit şefei PNL, partidul se poate constitui ca alternativă la PSD, în condiţiile în care 55% dintre cei care au mers la vot au ales o variantă diferită de cea propusă de social-democraţi.

Raluca Turcan susţine că toţi oamenii buni ar trebui valorizaţi, atraşi în decizie şi consultaţi cu privire la direcţia partidului. Cu alte cuvinte, "trebuie deschisă uşa partidului" şi, de asemenea, este necesară concentrarea pe soluţii reale, aşteptate de electorat, în paralel cu participarea primarilor la decizia politică.

"Sunt segmente electorale întregi care se pot regăsi în PNL. Mediul de afaceri trebuie să fie segmentul care să se simtă cel mai sprijinit de PNL, pentru că este cel mai lovit în momentul de faţă de guvernarea PSD, pentru că toate cheltuielile populiste şi demagogice pe care le propun se răsfrâng asupra mediului de afaceri care nu mai are nicio motivare să producă mai mult şi să nu facă concedieri. De asemenea, profesorii, medicii, oamenii de cultură sunt cei care trebuie să vadă în PNL cel mai aprig militant pentru calitate, integritate şi profesionalism în aceste domenii. Şi, nu în ultimul rând, primarii, preşedinţii de consilii judeţene, consilierii locali şi judeţeni trebuie să simtă în PNL forţa care îi apără împotriva abuzurilor şi alocării discreţionare de fonduri", a adăugat şefa PNL.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor