PSD va transmite UE că majorările de salarii sunt necesare pentru a stopa plecarea tinerilor din România

Partidul lui Liviu Dragnea a reacţionat după avertismentul primit de România de la Comisia Europeană cu privire la existenţa unei abateri semnificative în 2016 de la traiectoria de ajustare în vederea atingerii obiectivului bugetar pe termen mediu.
Andrei Pricopie
22.05.2017

alte articole

Adrian Dobre (Mihut Savu / Epoch Times Romania)
Andrei Pricopie
22.05.2017

Majorările de salarii sunt necesare pentru a stopa plecarea tinerilor din România - acesta este mesajul pe care PSD vrea să-l transmită UE după avertismentul primit de la Comisia Europeană, a anunţat luni, în cadrul unui comunicat de presă, purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Dobre.

"PSD şi-a asumat un set de măsuri prevăzute în programul de guvernare, care se încadrează în pragul de deficit de 3% prevăzut în Pactul de Stabilitate şi Creştere al Uniunii Europene. În viziunea PSD, creşterea salariilor din România este absolut necesară pentru a stopa plecarea tinerilor din ţară. Dacă nu s-ar lua aceste măsuri, mediul de afaceri s-ar confrunta cu o lipsă din ce în ce mai accentuată a forţei de muncă. Este foarte greu să convingi un tânăr absolvent de facultate sau de şcoală profesională să rămână în ţară, în condiţiile în care salariile românilor sunt de 3-4 ori mai mici decât ale europenilor", a declarat Adrian Dobre.

Purtătorul de cuvânt al PSD susţine că programul de guvernare şi-a arătat eficienţa după primul trimestru, când România a înregistrat cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană.

"Creşterea de 5,7% din această perioadă este o creştere în termeni reali, care validează programul de guvernare şi măsurile luate în această perioadă. În aceste condiţii, sugestiile care evocă restrângeri bugetare sau revenirea la politica de austeritate nu sunt deloc justificate. România va continua să îndeplinească promisiunile din programul de guvernare, privind reducerea diferenţei dintre salariile românilor şi media europeană. Totodată, amintim faptul că în mai multe rânduri s-au înregistrat diferenţe mari între estimările Comisiei Europene privind deficitul bugetar şi datele economice reale. În 2015, această abatere a fost de 2 puncte procentuale, respectiv deficit de 2,8% în estimarea Comisiei, faţă de 0,8% deficit înregistrat în mod real. Aşadar, privim cu anumite rezerve avertismentele de la Bruxelles care se bazează pe astfel de estimări", a precizat Adrian Dobre.

În acelaşi timp, purtătorul de cuvânt al PSD pretinde că ieşirea abruptă din cadrul obiectivelor pe termen mediu (MTO) s-a produs în timpul guvernării Cioloş, când deficitul a crescut de la 0,8% în 2015, la 2,4% în 2016.

"De asemenea, trebuie precizat că la nivelul Uniunii Europene sunt din ce în ce mai multe state care consideră că restrângerile bugetare pe baza MTO ar avea un caracter cvasi-excesiv, care încurajează mişcările euro-sceptice, de genul celor care au condus la decizia Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană", a adăugat Adrian Dobre.

Reamintim că Executivul european a adresat României un avertisment cu privire la existenţa unei abateri semnificative în 2016 de la traiectoria de ajustare în vederea atingerii obiectivului bugetar pe termen mediu şi recomandă Consiliului să adopte o recomandare prin care să i se impună ţării noastre să ia măsurile necesare în 2017 în vederea corectării acestei abateri semnificative, se arată într-un comunicat al CE.

Comisia Europeană a atras atenţia că este prima oară când se aplică această procedură a cadrului de guvernanţă economică al UE, prin care li se oferă posibilitatea autorităţilor de a lua măsuri corective pentru a evita deschiderea unei proceduri aplicabile deficitelor excesive.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor