"Procesul comunismului nu este egal cu procesul lui Vişinescu. Dacă ar fi aşa, înseamnă că am trăit o farsă sinistră"

Procesul torţionarului Alexandru Vişinescu a ajuns la final, fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, acum în vârstă de 90 de ani, fiind condamnat definitiv la 20 de ani închisoare cu executare. Directorul executiv al IICCMER susţine că şi celelalte procese trebuie urgentate.
Radu Preda (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
11.02.2016

După sentinţa în cazul Vişinescu ar trebui urgentate celelalte procese de pe rolul instanţelor care vizează responsabili de crime similare, a declarat, la RFI, directorul executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Radu Preda.

"Procesul comunismului nu este egal cu procesul lui Vişinescu. Dacă ar fi aşa, înseamnă că am trăit o farsă sinistră, iar procesul lui Vişinescu a servit drept alibi pentru scăparea întregului sistem politic şi securist de care ne doream eliberaţi în urmă cu 27 de ani. Înainte de a exista un Vişinescu sau un Ficior, au existat miniştri de Interne, a existat PCR-ul, Comitetul Central.

Adică au existat organisme de stat care au patronat în mod conştient şi cu informaţiile de rigoare la îndemână acest sistem represiv. Şi asta, nu doar în primii ani, în anii ’50-’60, ci până în ultima zi a regimului în decembrie ’89", spune Radu Preda.

IICCMER a retrimis la Parchet o serie de dosare documentate de cercetătorii săi în noiembrie 2014 după ce au primit decizia de neîncepere a urmăririi penale. Ele ar trebui redeschise cât mai rapid, este de părere Radu Preda.

Pe rolul instanţelor sunt şi alte procese pentru care a fost începută urmărire penală, dar sentinţele întârzie. Problema este că, între timp, continuă să moară atât cei cercetaţi penal, cât şi cei care pot depune mărturie în aceste procese.

"Să nu uităm că suntem într-o simetrie a pierderilor. Adică nu doar numărul victimelor se micşorează, dar şi cel al călăilor. În această cursă a justiţiei cu timpul, ar trebui să fie un ritm ceva mai alert. Nu înseamnă că încurajăm o vânătoare de vrăjitoare, ci că cerem concretizarea sintagmei de stat de drept", a subliniat Radu Preda.

Continuarea articolului aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor