Priorităţi sovietice. Dionis Cenuşă: Renovarea memorialului “Eternitate” serveşte intereselor propagandistice ale Rusiei

Dodon merge înainte cu ideea aberantă de a reabilita memorialul “Eternitate” cu suma enormă de 2,3 milioane de lei din bugetul statului, deşi Cimitirul Eroilor din Chişinău se află în paragină, afirmă Maria Ciobanu.
Memorialul „Eternitate” de la Chişinău (parlament.md)
Ştefan Sârbu
03.04.2020

Politologul Dionis Cenuşă consideră că alocarea sumei de milioane de lei pentru renovarea memorialului “Eternitate” este iraţională şi ruptă de contextul de austeritate spre care se mişcă bugetul de stat al Republicii Moldova. În opinia acestuia, orice resurse disponibile în prezent ar trebui alocate pentru susţinerea sectorului medical şi alte domenii vitale pentru funcţionarea statului pe timp de criză.

Analistul menţionează că dezbaterea despre prioritatea renovării memorialului este de natură simbolică şi vizează relaţia guvernării de la Chişinău cu Rusia.

„Deci, ce prevalează - interesul naţional de a aloca toate eforturile şi sursele pentru a rezista în faţa crizei Covid-19 sau distragerea atenţiei de la lucruri esenţiale pentru a lua în calcul interesul străin?

În fond, preocuparea de renovarea memorialului nu favorizează nicidecum populaţia tării în situaţii de criză. Beneficiarul indirect al acestei renovări ar fi propaganda de stat a Rusiei care elogiază trecutul sovietic”, scrie politologul pe pagina sa de Facebook.

Totodată, expertul notează că în situaţie de pandemie şi stare de urgenţă, care va dura cel puţin până pe 15 mai, Chişinăul trebuie să decidă pe cont propriu amânarea festivităţilor. Acest lucru făcând inutilă şi iresponsabilă alocarea resurselor pentru renovarea memorialului. Autorităţile ruse deja analizează alternativa de a amâna festivităţile din luna mai pentru septembrie - când cel de-al Doilea Război Mondial s-a terminat în mod efectiv.

În unele situaţii extreme interesul naţional, care de regulă prevalează, poate fi proporţionat pentru a ajuta state şi cetăţeni străini aflaţi în ceas de urgie, prin manifestare de solidaritate, a adăugat Dionis Cenuşă subliniind însă că favorizarea, chiar şi indirectă, a intereselor propagandistice ale altui stat prin cheltuieli iraţionale, pentru simboluri istorico-geopolitice, reprezintă o ruptură de la realităţile urgenţelor naţionale pe timp de pandemie.

Deputata Platformei DA Maria Ciobanu a ţinut să atenţioneze în context că Dodon, "medicul" de serviciu al Republicii Moldova, merge înainte cu „ideea aberantă” de a reabilita Complexul Memorial “Eternitate” cu suma de 2,3 milioane de lei din bugetul statului, deşi nu a trecut mult timp de când acesta a fost capital reabilitat.

Parlamentara susţine că pe Dodon nu îl opreşte nici pandemia, nici „obrazul gros” nu i se înroşeşte că Cimitirul Eroilor din Chişinău, bulevardul Decebal, nr.17, se află în paragină iar instituţiile abilitate ale statului îşi pasează una alteia responsabilitatea şi instituie comisii peste comisii, metodă moştenită de la sovietici. „Atunci când nu doreşti să rezolvi problema, creezi o comisie...”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor