Premiile BAFTA 2017. "La La Land", câştigă din nou. "Son of Saul", cu Levente Molnar - cel mai bun film într-o limbă străină

După cele 11 nominalizări la gala BAFTA, echivalentul britanic al Oscarurilor, filmul lui Damien Chazelle a câştigat, duminică seară, la Londra, cinci trofee, inclusiv pentru cel mai bun film şi pentru cea mai bună regie.
Scenă din filmul ”La La Land”, de Damien Chazelle (awardsdaily.com)
L.M.
14.02.2017

După uriaşul succes de la Globurile de aur, musicalul "La La Land" îşi continuă drumul triumfător în sezonul premiilor din cinematografie.

Musicalul a primit premii şi la categoriile coloană sonoră şi imagine, iar protagonista, Emma Stone a fost desemnată cea mai bună actriţă într-un rol principal, în faţa lui Amy Adams („Arrival”), Emily Blunt („The Girl on the Train”), Meryl Streep („Florence Foster Jenkins”) şi Natalie Portman („Jackie”).

Filmul în ritm de jazz cu Emma Stone şi Ryan Gosling s-a impus la această categorie în faţa producţiilor „Arrival”, „I, Daniel Blake”, „Manchester by the Sea” şi „Moonlight”.

Pelicula "Son of Saul", în care joacă şi actorul Levente Molnar, a câştigat la categoria "cel mai bun film într-o limbă străină".

Membrii academiei britanice de film nu au rămas indiferenţi la interpretarea emoţionantă a lui Casey Affleck din drama "Manchester by the Sea", iar "I, Daniel Blake", o peliculă despre serviciile sociale din Marea Britanie, a fost desemnat cel mai bun film britanic.

Viola Davis a câştigat premiul pentru interpretare într-un rol secundar, în drama "Fences", după piesa de teatru a lui August Wilson. Actriţa a emoţionat publicul cu un discurs în care şi-a pomenit tatăl.

Tatăl meu a fost îngrijitor de cai, la hipodrom, a absolvit cinci clase. A fost om de serviciu, spre finalul vieţii, înainte să moară de cancer. De ce va spun asta? Fiindcă înainte să îşi dea ultima suflare m-am tot întrebat: "A avut viaţa lui însemnătate?" Iar August a oferit un răspuns strălucit. El transmite mesajul că vieţile noastre ca afro-americani contează. Îngrijitorul de cai, omul de serviciu, oameni care au crescut sub legile opresive ale lui Jim Crowe."

Actorul Dev Patel a câştigat şi el un trofeu pentru rol secundar, graţie partiturii din drama "Lion".

La 90 de ani, Mel Brooks a primit din mâinile prinţului William prestigiosul premiu pentru întreaga carieră. A acceptat trofeul cu umorul caracteristic.

"Vreau să le cer iertare prinţului William, ducesei şi prinţului Phillip pentru Revoluţia americană. Eram şi noi tineri."

Lista completă a câştigătorilor:

Cel mai bun film: "La La Land"
Cel mai bun film britanic: "I, Daniel Blake"
Cel mai bun regizor: Damien Chazelle (La La Land)
Cel mai bun actor în rol principal: Casey Affleck ("Manchester by the Sea")
Cea mai bună actriţă în rol principal: Emma Stone ("La La Land")
Cel mai bun actor în rol secundar: Dev Patel ("Lion")
Cea mai bună actrita în rol secundar: Viola Davis ("Fences")
Cel mai promiţător actor (votat de public): Tom Holland
Cel mai bun debut al unui regizor, scenarist sau producător britanic: "Under the Shadow" (Babak Anvari — scenarist/regizor, Emily Leo, Oliver Roskill, Lucan Toh — producători)
Cel mai bun film într-o limbă străină: "Son of Saul" (Laszlo Nemeş)
Cel mai bun documentar: "13th" (Ava Duvernay)
Cel mai bun film de animaţie: "Kubo and the Two Strings"
Cel mai bun scenariu original: Kenneth Lonergan ("Manchester by the Şea")
Cel mai bun scenariu adaptat: Luke Davies ("Lion")
Cea mai bună muzică originală: Justin Hurwitz ("La La Land")
Cea mai bună imagine: Linus Sandgren ("La La Land")
Cel mai bun montaj: John Gilbert ("Hacksaw Ridge")
Cele mai bune costume: Madeline Fontaine ("Jackie")
Cel mai bun sunet: "Arrival"
Cele mai bune efecte vizuale: "The Jungle Book"
Cel mai bun scurt-metraj de animaţie britanic: "A Love Story"
Cel mai bun scurt-metraj britanic: "Home"
Cel mai bun machiaj şi cele mai bune coafuri: "Florence Foster Jenkins"
Cel mai bun design de producţie: "Fantastic Beasts and Where to Find Them".


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor