Pleşu: Ce catastrofă psihologică l-a transformat pe Ciorbea într-o tristă praştie de partid?

Se zice că are de plătit grele datorii. Dar ceva demnitate, ceva onestitate, ceva corectitudine - toate valori clamate de Ciorbea drept repere ale vieţii sale - 'n-ar fi totuşi de păstrat, chiar în condiţii de precaritate existenţială?', se întreabă, retoric, Andrei Pleşu.
Andrei Pricopie
09.01.2017

alte articole

Andrei Pleşu (Florin Chiriă)
Andrei Pricopie
09.01.2017

Într-un articol intitulat "Ţara lui Ciorbea, ţara lui Ghiţă", publicat luni în secţiunea de bloguri a publicaţiei Adevărul, scriitorul Andrei Pleşu se întreabă ce catastrofă psihologică l-a transformat pe prim-ministrul Victor Ciorbea pe care l-a cunoscut cândva într-o "tristă praştie de partid".

"Am făcut parte, pentru scurt timp, din guvernul condus de Domnia Sa. Toată lumea (şi nu numai "lumea bună", din moment ce, în 1997, politicianul se bucura de o cotă de încredere de 80%) îşi punea mari speranţe în eficienţa, verticalitatea şi sinceritatea acestui jurist, unul dintre fondatorii noii noastre mişcări sindicale, cîştigător (din partea opoziţiei) al alegerilor pentru primăria capitalei şi numit la conducerea guvernului de PNŢCD, în decembrie 1996. Am aflat (pe pielea mea) că înclina să-şi ţină miniştrii în şedinţe foarte lungi, dar şi asta părea să fie expresia unei seriozităţi responsabile, "ardeleneşti", fără soluţii pripite, fără superficialităţi comode. Ceva s-a întîmplat, însă, după înlocuirea sa din funcţie", a declarat Andrei Pleşu.

Fostul ministru susţine că a mai văzut genul acesta de "transfigurare" lăuntrică şi la alţi foşti prim-miniştri, incapabili să se desprindă armonios de "înălţimile" trecutului imediat.

"Dl Ciorbea a afişat, brusc, în diferite studiouri de televiziune, un alt portret: istericos, fudul, aproape nevrotic. După care a trecut de la ţărănişti la liberali, după care s-a împrietenit, util, cu PSD-ul. Între timp, s-a "distins" şi ca vicepreşedinte al Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei. Iar acum e Avocatul Poporului (din 2014), cu o activitate destul de somnolentă şi "convenabilă", cînd nu e "sfătuit", ca zilele trecute, să se facă de rîs cu o plîngere la Curtea Constituţională, aiuritoare pentru cine nu e hîrşit în mari (şi perverse) "fineţuri" juridice", a afirmat Andrei Pleşu.

Potrivit scriitorului, Ciorbea încearcă să explice că faptul de a cere unui guvernamental să fie "curat", adică să nu aibă probleme penale e un exces, un atac la statul de drept.

"Nu pot să nu mă întreb ce catastrofă psihologică l-a transformat pe prim-ministrul pe care l-am cunoscut cîndva într-o tristă praştie de partid? Ce fel de traseu dezosat e acesta? Judecător, procuror, sindicalist, ţărănist, apoi liberal, monarhist şi demagog de obedienţă socialistă… Ce-o fi păţit omul, de s-a hotărît, spre bătrîneţe, să aleagă ghiveciul ca mod de viaţă? Se zice că are de plătit grele datorii. Da, ştim cu toţii că viaţa e grea. Dar ceva demnitate, ceva onestitate, ceva corectitudine (toate valori clamate de dl Ciorbea drept repere ale vieţii sale) n-ar fi totuşi de păstrat, chiar în condiţii de precaritate existenţială?

E bine să-ţi plăteşti datoriile şi să-ţi întreţii, onorabil, familia. Dar preţul tu îl stabileşti. Iar dacă preţul e inavuabil, măcar nu-ţi lua o alură de jurist triumfător. Adoptă postura zdrenţăroasă a cerşetorului… În fine, nu intru în detalii. Episodul are şi o anumită dimensiune comică: dl Valer Dorneanu nu e chiar străin de adoptarea legii 90/2001, pe care acum, la solicitarea dlui Ciorbea, trebuie să o anuleze. Dar, cînd nu există stat, totul e posibil", a mai precizat Andrei Pleşu.

Pentru a citi integral articolul intraţi aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor