“Plantează în România” - apel la mobilizare pentru reîmpădurire

Pădure de munte (Eugen Horoiu)
Loredana Diacu
09.03.2016

Asociaţia Creştem România Împreună, în parteneriat cu Ministerul Mediului, Garda de Mediu Braşov, Prefectura Braşov, Prefectura Covasna, Facutatea de Silvicultură şi exploatări forestiere Braşov şi Mitropolia Ardealului, anunţă lansarea oficială a proiectului “Plantează în România”, acţiune ce va avea loc în data de 26 martie, în 11 judeţe ale ţării.

Campania este lansată în contextul în care ţara noastră se situează sub medie ca procent de suprafaţă împădurită, având doar 27,3% din suprafaţă acoperită de păduri, faţă de 32,4% media europeană. Ne clasăm astfel pe locul 13 în Europa şi pe locul 10 în ceea ce priveşte suprafaţa de pădure raportată la numărul de locuitori – 0,30 ha/locuitor, primele poziţii fiind ocupate de ţările nordice (Finlanda, Suedia şi Norvegia).

"Vă invităm pe această cale să participaţi alături de noi toţi la cea mai amplă acţiune de înverzire a României. Vom avea la dispoziţie pentru voluntari, trei variante de acţiuni în care se pot implica: împădurire în şantiere forestiere, pentru cei mai vajnici dintre noi, plantări urbane şi împărţirea de puieţi în corturi special amenajate pentru cetăţenii ce doresc să planteze un arbore într-un alt spaţiu verde. Pe lângă toate acestea, activitatea din această primăvară se va desfăşura şi în 300 de şcoli din România, instituţii în care vom planta, alături de cei mici, puieţi în curţile şcolilor unde învaţă", anunţă iniţiatorii proiectului, într-un comunicat remis Epoch Times.

Potrivit acestora, la proiect poate participa oricine, indiferent de vârstă:

"Încurajăm părinţii să iasă la înverzire cu cei mici, aşa cum ne dorim ca vârstnicii să vină alături de noi măcar pentru a respira o gură de aer curat în natură. Totodată, mai sunt oameni frumoşi, indivizi sau firme, care participă şi altfel, prin ajutor financiar, ce ne va fi de mare folos pentru: achiziţionarea de puieţi, materiale diverse, elaborarea şi implementarea manualului pentru Ora Verde (ce se vrea o oră de ecologie, preponderent practică, prin care cei mici vor învăţa să respecte natura şi mai ales, să o înţeleagă şi iubească) şi pregătirea pentru acţiunea în care ne dorim să doborâm recordul mondial pentru număr de arbori plantaţi în 24 h, acţiune ce va avea loc în 2018, cu ocazia a 100 de ani de la marea unire.

Organizatorii mai precizează că şantierele se află doar în fond forestier, terenurile aparţinând statului român; puieţii achiziţionaţi sunt specii pur româneşti, exclusiv, iar accesul la teren se va face organizat, prin intermediul unui coordonator, şef de pluton, cu care voluntarii, odată înscrişi pe site, vor păstra legătura.

Persoanele interesate să se implice în campanie pot accesa mai multe informaţii la www.planteazainromania.ro sau pe pagina de Facebook Plantează în România

La proiect participă zeci de ONG-uri, zeci de instituţii ale statului, mii de voluntari, sute de donatori, companii, ocoale silvice şi peste 300 de şcoli. Între aceştia menţionăm: Asociaţia Agora for Life (organizatori), Asociaţia Grupul de Intervenţie Civică (organizatori), Asociaţia Aport (parteneri), Asociaţia Tinerii din Ziua de Azi (parteneri), Asociaţia Edelvais (parteneri), Asociaţia Universitaria (Parteneri), Casa de cultură a studenţilor (parteneri), Asociaţia Iaşi ASA (parteneri), Asociaţia Comunitară Nouă ne pasă (parteneri), New Environmentalist (parteneri), Organizaţia Naţională Cercetaşii României - Grupul Orizont Braşov (parteneri), Asociaţia pentru promovarea şi dezvoltarea Ţării Fagarasului (parteneri); Grup România (partener media), Ocolul Silvic Snagov, Ocolul Silvic Pădurile Şincii – Şercaia, Regia publică locală a Pădurilor Săcele, Ocolul Silvic Aiud, Ocolul Silvic Zârneşti şi Ocolul Silvic Codrii Verzi Piteşti, Direcţia silvică Iaşi.

Primăriile partenere sunt: Snagov, Covasna, Aiud, Mioveni, Săcele, Drăguş, Victoria, Voila, Ticuş. Caransebeş, Ilieni, Zagon, Valea Crisului, Brad, Petrova, Sângiorgiu de Mureş, Satu-Mare şi Alexandru Vlahuţă. Iar companiile care şi-au manifestat interesul în a sponsoriza acţiunile cu puieţi sau financiar sunt: Technowood (puieţi), Periland Silva (puieţi), W3 Development, SC Elmas SRL, Tomasi Group, Tramar SA (transport).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor