Pictură a lui Ştefan Luchian expusă în premieră

Convoi la Plevna, Ştefan Luchian - afişul micro-Expoziţiei (historia.ro)
L.M.
23.02.2016

Micro-expoziţia „Exponatul lunii“ din cadrul Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR) prezintă, în luna februarie 2016, o piesă excepţională: Convoi la Plevna - o pictură de Ştefan Luchian expusă pentru prima dată după restaurare.

Vernisajul micro-expoziţiei va avea loc joi, 25 februarie, începând cu ora 13:00, la sediul muzeului din Calea Victoriei, nr. 12, Sala Lapidarium.

Supranumit poetul plastic al florilor, Ştefan Luchian a deschis drumuri noi în arta românească prin intermediul operei sale, exercitând o puternică influenţă asupra picturii din primele decenii ale secolului al XX-lea.

Marele artist, de la a cărui moarte se împlineşte anul acesta un secol, s-a aflat la începutul creaţiei pe linia realistă a reprezentării plastice, urmând pentru o vreme calea înaintaşilor săi. A fost apreciat ca fiind unul dintre cei mai străluciţi urmaşi ai lui Nicolae Grigorescu şi Ion Andreescu, „părinţii” picturii româneşti. Luchian reprezintă prin lucrările sale expresia şi conştiinţa profund istorică a naţiunii româneşti şi datorită tatălui său, militar, implicat în evenimentele istorice ale vremii.

Astfel, evenimente importante, cum ar fi Războiul pentru Independenţa naţională a României (1877-1878), sunt marcate în opera lui Luchian prin lucrări precum: O santinelă, Santinela de la 1877, Roşiorul sau Curaj. Pictorul reînsufleţeşte pe pânză imaginea tinerilor oşteni români care, cu arma în mână, sunt gata să-şi apere hotarele ţării.

Subiectul picturii denumită Convoi la Plevna priveşte, de asemenea, o secvenţă din Războiul de Independenţă, un motiv intens explorat şi în pictura lui Grigorescu. Realizat în perioada de început a creaţiei pictorului, tabloul Convoi la Plevna, aflat în colecţia Muzeului Naţional de Istorie a României, se află sub puternica influenţă artistică a lui Nicolae Grigorescu din punct de vedere al subiectului, compoziţiei şi cromaticii. Este posibil ca această pictură să fi fost realizată pentru a pregăti o altă lucrare de mai mari dimensiuni, cu acelaşi titlu, ce urma să fie expusă la un salon parizian în anul 1892.

Tabloul Convoi la Plevna a fost supus unui complex proces de conservare-restaurare, în urma căruia a fost „readus” la viaţă şi redat publicului iubitor de frumos. Operaţiunea de restaurare, realizată de lector univ. dr. Romeo Gheorghiţă şi de dna Sorina Gheorghiţă, a fost una complicată, întrucât lucrarea prezenta numeroase intervenţii anterioare iar examinarea realizată înaintea restaurării a revelat existenţa unor degradări şi pierderi destul de semnificative. Operaţiunile de restaurare au avut în vedere recuperarea autenticităţii imaginii operei de artă. Procesul metodologic şi de analiză preliminară, a urmărit în primul rând conservarea şi recuperarea valorii autentice istorice şi estetice a picturii Convoi la Plevna.

Micro-expoziţia va fi deschisă la Muzeul Naţional de Istorie a României în perioada 25 februarie - 18 martie 2016, putând fi vizitată de miercuri până duminică, în intervalul orar 09:00 – 17:00.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor