Panama este de acord să adopte standarde globale privind raportarea fiscală

Panama a căzut de acord să se alăture standardelor globale de raportare fiscală. Mişcarea are loc la scurt timp după ce puterile europene au ameninţat că vor lua măsuri împotriva paradisurilor fiscale.
Jose Angel Gurria, secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economic. (Captură Foto)
Andrei Popescu
15.04.2016

Statul Panama a acceptat să respecte standardele internaţionale privind raportarea fiscală, a declarat joi Jose Angel Gurria, secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economic (OCDE).

Anunţul are loc în urma izbucnirii scandalului Panama Papers, care a scos în evidenţă eşecul autorităţilor panameze de a se alinia eforturilor internaţionale de combatere a evaziunii fiscale comise de bogaţii şi puternicii lumii.

“Tocmai am primit informaţii că [Panama] a declarat public că se va ralia standardelor comune de raportare”, a declarat Gurria în cadrul unei conferinţe de presă în timpul întâlnirii de primăvară din Washington a Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale.

“Dacă vor face acest acest lucru în totalitate, atunci sunt veşti foarte bune într-adevăr şi apreciem iniţiativa”, a precizat Gurria.

Alăturându-se standardelor comune de raportare fiscală, Panama - un centru bancar internaţional - se va conforma standardelor care vor intra în vigoare anul următor pentru cele 90 de state participante. Până acum, a precizat Gurria, Panama nu a dorit să se alăture eforturilor globale pentru transparenţă, o acuzaţie cu care se confruntă ţara.

“Calea statului Panama spre transparenţă financiară este ireversibilă”, a declarat Isabel De Saint Malo, vicepreşedinte şi ministru de Externe al Panama. “În acel scop, dorim şi susţinem activ dialogul diplomatic şi reforma internă în vederea soluţionării acestei provocări globale”.

Acţiunea statului Panama de a se alătura standardelor comune de raportare fiscală a fost făcută în aceeaşi zi în care principalele cinci economii europene au făcut apel la suprimarea paradisurilor fiscale.

“Scurgerile de informaţii masive recente din Panama arată importanţa luptei împotriva evaziunii fiscale, a planificării fiscale agresive şi a spălării de bani”, au susţinut miniştrii de finanţe ai Marii Britanii, Franţei, Germaniei, Italiei şi Spaniei într-o declaraţie comună la întâlnirea de primăvară a FMI şi a Băncii Mondiale.

Miniştrii UE au propus, de asemenea, crearea unei liste negre cu paradisuri fiscale precum Panama dacă acestea refuză să dea informaţii privind activitatea firmelor şi companiilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor