Până în ce an vor mai putea românii să iasă anticipat la pensie? Anunţul ministrei Muncii

Simona Bucura-Oprescu
Simona Bucura-Oprescu (Facebook/simonabucuraoprescu)
Andrei Popescu
29.04.2024

Ministra Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a declarat, duminică, la România TV, că în noua lege a pensiilor sunt menţinute condiţiile speciale şi deosebite de muncă până în 2035.

“Noua lege a pensiilor reprezintă o reuşită a Guvernului, inclusiv în ceea ce priveşte condiţiile speciale şi deosebite de muncă, fiindcă România, prin PNRR, s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată, că nu vom mai încuraja pensionarea anticipată, care ducea la o medie foarte scăzută a vârstei de pensionare în sistemul public de pensii în România.

Şi în noua lege menţinem condiţiile speciale şi deosebite de muncă până în 2035, dând posibilitatea angajatorilor să normalizeze aceste condiţii, adică prin retehnologizare, locul de muncă, respectiv condiţiile de muncă de la acel loc de muncă să nu mai reprezinte pericol pentru sănătatea şi securitatea angajatului şi angajatorii au la dispoziţie 12 ani până în 2035 astfel încât să aibă timpul necesar pentru normalizare”, a precizat Bucura-Oprescu.

De asemenea, ministra a mai afirmat că cei care lucrează în condiţii speciale vor avea în continuare beneficii la pensie:

“Apoi, în ceea ce priveşte beneficiile pe care le au pensionarii atât în condiţii speciale cât şi în condiţii deosebite, dar şi minerii de suprafaţă, minerii de subteran, cei din zonele de radiaţii, aici am avut atât cu dânşii, cât şi cu Comisia negocieri repetate. În mare măsură, aceştia au beneficii în continuare. Adică, în ceea ce priveşte minerii de subteran, reducerea vârstei de pensionare a rămas aceeaşi, cu 20 de ani, ca şi acum.

În ceea ce priveşte reducerile la condiţii generale, avem acelaşi spor de grupă pe care le aveam şi înainte, de şase luni, pentru condiţii speciale, cât şi de patru luni pentru condiţii deosebite, acestea au rămas. Avem un punctaj suplimentar la mineri de un punct pe an, la condiţii speciale de 0,5 puncte pe an, la acestea avem o reducere a vârstei de pensionare cu 10 ani. Este drept că în vechea lege, 263/2010, reducerea era de 13 ani, acum a scăzut de la 13 la 10 ani, la condiţii deosebite reducerea era de 10 ani, acum a scăzut de la 10 ani la 7 ani”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor