Orhideea fantomă, o floare rară pe cale de dispariţie (video)

Mlaştinile din Florida ascund o floare rară, pe cale de dispariţie: orhideea fantomă. Oamenii de ştiinţă caută să o replanteze într-o zonă retrasă a unui parc naţional.
Orhideea fantomă (Dendrophylax lindenii) (wikipedia.org)
Mioara Stoica
31.07.2016

Orhideea fantomă (Dendrophylax lindenii), o floare rară care în trecut era răspândită în Parcul Naţional Everglades, este în pericol de dispariţie şi, potrivit experţilor, au rămas în jur de aproximativ 2.000 de exemplare în Florida.

Parcul Naţional Everglades este situat în sud-estul Statelor Unite ale Americii, în statul Florida şi găzduieşte un ecosistem important şi, totodată, unic în lume. Creat în 1947, parcul a fost declarat, în 1976, rezervaţie a biosferei de către UNESCO, iar în 1979 Patrimoniu al Umanităţii. Între 1993 şi 2007 s-a aflat pe lista Patrimoniului Umanităţii aflat în pericol, fiind inclus din nou în 2010.

Mike Kane, profesor de horticultură la Universitatea din Florida a semnalat că furtul, pesticidele şi urbanizarea - care reduc prezenţa insectelor ce polenizează planta - sunt cele mai mari ameninţări ale orhideelor.

"Suntem pe cale să le pierdem definitiv", a declarat Kane, şeful proiectului de repopulare a mlaştinilor cu aceste orhidee, primul de acest gen, pentru AFP.

În laboratorul său, cadre universitare şi studenţi plantează orhideele, cu seminţe modificate genetic, pe care le lasă să crească timp de câţiva ani înainte de a le găsi un nou loc, la umbra copacilor de chiparoşi, în Florida Panther National Wildlife Refuge, în sudul statului.

În acest loc "oamenii nu pot veni să fure florile şi nu pot perturba experimentele noastre", a explicat James Coopman, unul dintre studenţii absolvenţi din laboratorul profesorului Kane.

În acest an au fost plantate 160 de orhidee, iar după câteva săptămâni, când au revenit la locul unde au fost plantate, au constatat că cele mai multe orhidee au supravieţuit.

În laboratorul lui Kane, s-a reuşit, de asemenea, ca orhideea fantomă să înflorească în decursul a trei ani - realizare uimitoare, deoarece în habitatul lor natural aceste flori au nevoie de cel puţin 16 ani să înflorească, în cazul în care ajung să o facă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor