Oprea, scăpat de colegi. Reacţia DNA: "Actul de justiţie nu mai poate fi înfăptuit. Ancheta e blocată"

Votul Parlamentului în cazul generalului Gabriel Oprea, graţie căruia a scăpat de urmărirea penală, nu le-a picat deloc bine procurorilor DNA care au anunţat că, în acest moment, ancheta în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină este oficial blocată.
Laura Codruţa Kovesi (Epoch Times România)
Ana Ion
20.09.2016

Respingerea cererii de începere a urmăririi penale în cazul fostului vicepremier Gabriel Oprea, de către majoritatea senatorilor, are drept consecinţă blocarea anchetei penale în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină, a transmis marţi, în cadrul unui comunicat de presă, Biroul de Informare şi Relaţii Publice al DNA, ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanţi ai presei.

"La data de 01 septembrie 2016 a fost formulată cererea de efectuare a urmăririi penale faţă de Oprea Gabriel, senator în Parlamentul României, fost viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, în perioada în care a deţinut funcţia ministerială. Solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie a fost supusă la vot de către plenul Senatului României la data de 19 septembrie 2016.

Respingerea cererii procurorilor DNA de începere a urmăririi penale, de către majoritatea membrilor Senatului României, are drept consecinţă blocarea anchetei penale faţă de Gabriel Oprea cu privirea la infracţiunea de ucidere din culpă şi îi plasează pe procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în imposibilitatea stabilirii răspunderii penale a fostului ministru de Interne pentru moartea poliţistului Bogdan Gigină.

Cu alte cuvinte, voinţa exprimată de majoritatea senatorilor faţă de cererea formulată de procurori înseamnă că actul de justiţie nu mai poate fi înfăptuit", a fost reacţia instituţiei conduse de procurorul-şef Laura Codruţa Kovesi.

Cu o zi în urmă, Senatul a decis, cu 45 de voturi "pentru", 73 "împotrivă" şi şase voturi anulate, respingerea cererii DNA de începere a urmăririi penale pentru ucidere din culpă în cazul generalului Gabriel Oprea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor