Oferte de Revelion 2016

Oferte de Revelion 2016 (Facebook)
A. D.
02.11.2015

Agenţiile de turism au început să anunţe deja ofertele pentru Revelion. Procurate din timp, pachetele cu oferte pentru noaptea dintre ani vă pot aduce ceva economii. Iar cei care vor să plece în concediu de sărbători pot opta pentru croaziere, sejururi în străinătate sau excursii în ţară, ofertele fiind nenumărate.

Majoritatea românilor şi-au rezervat sejururile de Crăciun şi Revelion încă din luna iunie, pentru a beneficia de reducerile de tip early booking. Potrivit Wall-street.ro, cele mai numeroase cereri s-au înregistrat pentru excursii în ţări precum Cuba, Maldive, Republica Dominicană, Tailanda, Mexic sau Statele Unite ale Americii. Alte destinaţii atipice cerute de către turişti pentru sărbătorile de iarnă sunt Guatemala, Columbia, Ecuador, Galapagos, Laos sau Myanmar.

Alte oraşe alese, renumite pentru focurile de artificii precum Rio, New York, Singapore, Dubai, sunt pe lista preferinţelor românilor, sau plajele exotice unde se pot relaxa la soare în mijlocul iernii.

Oferte de Revelion 2016. În străinătate

Meniuri sofisticate, create de bucătari cunoscuţi, programe de Revelion deosebite şi servicii ireproşabile, cine nu ar dori să-şi petreacă aşa ultima noapte din an? Pachetele pentru Revelion au preţuri cuprinse între 1.500 euro şi 10.000 euro de persoană pentru un sejur de 7 zile, în funcţie de destinaţia aleasă.

Deşi vara se "bat" pe ofertele speciale şi pe pachetele cât mai ieftine, se pare că românii nu caută ofertele ieftine de Revelion, ci aleg în primul rând hotelurile de patru stele, atât în ţară, cât şi în străinătate.

Tariful unui sejur la plajă în destinaţii precum Republica Dominicană sau Cuba începe de la 2250 de euro de persoană şi poate ajunge până la 2930 euro de persoană, în funcţie de complexitatea sejurului şi numărul de zile.

Cei care vor un sejur de lux pot merge în Dubai, la faimosul hotel Jumeirah Zabeel Saray, de 5 stele. Un sejur de 7 nopţi aici costă 5.112 euro de persoană. Alte destinaţii exotice pentru Revelion includ oferte în insulele Maldive (de la 3.400 de euro de persoană), cazare într-un hotel pe Atolul Male din Pacific (aproximativ 3.000 de euro de persoană) sau în Bahamas (de la 2.700 euro de persoană).

Un sejur în Las Vegas porneşte de la 1500 de euro, în Maroc o idee mai scump, 1510 euro de persoană, iar în Bangkok, pe plaja Hua Hin, 1.760 euro de persoană.

Pentru cei care nu au foarte mulţi bani de cheltuit pot alege un sejur de 7 nopţi la Torino, unde vor plăti doar 185 de euro de persoană la un hotel de 3 stele, micul dejun fiind inclus. Pentru 200 de euro de persoană pot alege un sejur la un hotel de 2 stele din Larnaca, Cipru, iar dacă vor plăti în jur de 270 euro de persoană pot sta 7 nopţi la Napoli sau Bruxelles.

În paradisul sporturilor şi a sărbătorilor de iarnă, Austria rămâne în topul turiştilor români. Pârtii de calitate excelentă, versante înzăpezite, servicii ireproşabile, preţuri comparabile sau mai mici decât în România şi instalaţii de cablu ultramoderne, sunt doar câteva din zecile de motive pentru care Austria este destinaţia preferată a schiorilor. Ofertele pornesc de la 399 de euro de persoană pe sejur şi cresc împreună cu stelele cu care sunt catalogate hotelurile alese ca destinaţie de concediu.

Oferte de Revelion 2016. Bulgaria

O altă destinaţie preferată a românilor mai economi rămâne Bulgaria. Ţara vecină este pe locul al doilea în topul preferinţelor turiştilor români, pentru că ofertele de aici au un raport calitate-preţ foarte bun.

Bansko, de exemplu, are una dintre cele mai lungi pârtii de schi din Bulgaria şi este situat la poalele munţilor Pirin. Este destinaţia ideală pentru cei care vor un sejur pentru schi sau pentru snowboard. Aici sunt şi multe baruri şi restaurante tradiţionale, numite „mehana”. Pachetele încep de la un sejur de 3 nopţi la un hotel de 3 stele, fără masă şi transport, care costă doar 60 de euro de persoană şi ajung până la 628 de euro de persoană pentru 7 nopţi de cazare la un hotel de 5 stele.

Pamporovo este o staţiune situată în inima munţilor Rodopi şi este cea mai însorită staţiune montană din Bulgaria. Pârtiile de aici sunt într-o stare foarte bună, fiind ideale mai ales pentru începători deoarece nu sunt prea abrupte. Există şi centre de unde pot fi închiriate schiuri şi chiar echipamente complete pentru diferite sporturi de iarnă. Preţurile pornesc de la 79 de euro de persoană pentru 2 nopţi de cazare şi ajung la 510 euro de persoană pentru un sejur la un hotel de lux, de 5 stele, timp de 4 nopţi.

Oferte de Revelion 2016. În România

Pentru un sejur de 7 zile în România tarifele pornesc de la 378 euro de persoană la un hotel de 3 stele din Poiana Braşov, iar cei care vor o staţiune balneară pot plăti până la 574 de euro de persoană pentru un sejur la Băile Felix, la un hotel de 5 stele. Desigur, pentru sejururi mai scurte, de numai 4 nopţi, preţurile sunt mai accesibile.

De asemenea, sărbătorile de iarnă pot fi ca-n poveşti în părţile de ţară în care tradiţia românească, mai ales cea de sărbători, s-a păstrat vie, cum ar fi Maramureşul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor