Nu numai necazurile îl bântuie pe Vladimir Putin. Ci şi Revoluţia Culturală

Chinezoaica Wendy Murdoch, pe numele ei adevărat Deng Wen Ge (Revoluţia Culturală), îi face ochi dulci lui Vladimir Putin pe iahtul lui Abramovici. Controversata divă are la activ relaţii speciale cu Tony Blair şi Eric Schmidt. Totul pentru binele Partidului.
Wendi Deng (Andrew Toth/Getty Images/AFP)
Andrei Popescu
07.04.2016

S-a afirmat că fosta soţie a lui Rupert Murdoch, Wendi Deng, este implicată într-o relaţie “serioasă” cu preşedintele rus Vladimir Putin. Deng, în vârstă de 47 de ani, a fost văzută săptămâna trecută urcându-se la bordul unui iaht ce aparţinea patronului echipei de fotbal Chelsea FC, Roman Abramovici – un prieten al preşedintelui rus şi al lui Deng.

Informaţiile au ieşit la iveală la doar trei săptămâni după ce Murdoch, în vârstă de 85 de ani, s-a căsătorit cu fostul fotomodel Jerry Hall, de 59 de ani.

Discuţiile despre Deng şi Putin au început să circule în urmă cu trei ani, la câteva luni după ce Deng şi Murdoch au pus capăt căsătoriei lor de 14 ani. Un an mai târziu, Kremlinul a confirmat faptul că Putin a divorţat de soţia sa, Liudmila, după 30 de ani de căsnicie.

Deng, care are 2 fiice cu Murdoch, a fost acuzată anterior că ar fi avut o aventură cu Tony Blair. Dar atât ea cât şi fostul premier britanic au negat categoric faptul că ar fi fost mai mult decât prieteni.

Urcuş sordid pe scara socială

Blogul PanChinese susţine că Wendi are legături cu Armata de Eliberare a Poporului (AEP) din China şi cu Departamentul Politic General (DPG).

Numele chinez al lui Wendi este Deng Wen Ge, ceea ce înseamă "Revoluţia Culturală", numele politic al masacrului pornit de Mao Tsedong, care a făcut zeci de milioane de victime. Numele era comun la acea vreme - exprima devotamentul părinţilor faţă de crimele în masă comandate de Partidul Comunist.

Născută în Jinan, estul Chinei, la 18 ani Deng s-a întâlnit cu un cuplu de americani, Jake şi Joyce Cherry, în China. Joyce a învăţat-o pe Deng limba engleză. Cuplul, întors în SUA, a dorit să-i ofere tinerei şansa unei vieţi mai bune în America şi a luat-o în propria casă - ba chiar a ajutat-o să intre la Universitatea de Stat din California.

Fapta bună nu a rămas nerăsplătită. După un timp, Deng a început o aventură cu Jake. În cele din urmă, Joyce a aflat de aventura amoroasă a celor doi şi a dat-o afară din casă. Jake a plecat în scurt timp şi el, mutându-se cu Deng. La scurt timp, Jake s-a căsătorit cu Deng şi au rămas căsătoriţi suficient de mult pentru ca fata să obţină greencard-ul.

La câteva luni după nuntă, Deng a început o aventură cu un bărbat mai tânăr şi s-a înscris în programul MBA al Universităţii Yale - plata enormă pentru şcolarizare a fost aparent plătită de noul logodnic al lui Deng şi de mama acestuia. Evident, noul logodnic a fost aruncat şi el din trenul vieţii tumultoase a tinerei Wendi la momentul oportun.

În 1996, pentru a respecta cerinţa Universităţii Yale ca toţi candidaţii MBA să se înscrie într-un stagiu de practică, Wendi a obţinut un loc la Star TV (Satellite Television Asian Region) în Hong Kong. Aparent, pe când era studentă, Deng a cumpărat un bilet de clasa întâi din New York în Hong Kong şi "din întâmplare" a avut loc lângă Bruce Churchill, pe atunci director general administrativ al Star TV.

Destul de ciudat cum o bursieră avea suficienţi bani să călătorească la clasa întâi în 1996. Trecând peste toate astea, merită menţionat că Wendi a devenit singura femeie din conducerea postului TV.

News Corp. a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni al Star TV în 1993 pentru suma de 525 milioane de dolari.

La Star TV l-a întâlnit pe Murdoch. Interesant este şi modul în care Wendi l-a întâlnit pentru prima dată pe Murdoch: a mers neinvitată la o petrecere în Hong Kong unde se afla şi Rupert Murdoch şi şi-a vărsat în mod intenţionat paharul cu vin roşu pe magnatul de presă, pentru a începe o conversaţie.

Culoarea roşie a vinului se pare că a unit destinele celor doi, astfel că Murdoch şi Wendi s-au căsătorit în 1999, la doar 17 zile după divorţul său de fosta soţie Anna.

Wendi a devenit astfel un soldat în principala cruciadă a lui Murdoch de la acea vreme - de a aduce televiziunea liberă şi necontrolată în China.

Pentru Murdoch, australianul care nu avea habar ce înseamnă comunismul, China reprezenta o provocare: o piaţă internă masivă, neatinsă de occidentali.

În naivitatea sa monumentală Murdoch a înfuriat liderii chinezi susţinând, într-un discurs în Londra din 1993 că “progresele în tehnologia telecomunicaţiilor s-au dovedit o ameninţare clară pentru regimurile totalitate de pretutindeni”.

Fără a realiza că un regim comunist nu va renunţa la controlul său asupra unei populaţii înrobite, cucerirea Chinei a devenit o obsesie pentru Rupert Murdoch. Întrebat la un moment dat despre viitorul companiei sale, el a răspuns “China, China, China şi China”.

Un miliard de dolari şi ani de zile mai târziu, Murdoch a înţeles: faci afaceri cu Partidul, şi vei pierde. În 2005, magnatul a declarat că afacerea sa în China “s-a lovit de un zid de cărămidă” după ce guvernul a înăsprit restricţiile asupra companiilor media străine care încercau să intre pe piaţa Chinei. În 2010, 21st Century Fox şi-a vândut pachetul majoritar de acţiuni în Star China către China Media Capital. Controlată de Partid.

Din acel moment, relaţia cu Wendy a început să se deterioreze. În 2014 a devenit evident că mariajul nu mai avea sens.

Tony Blair

În 2011, Tony Blair a început să viziteze China pentru călătorii de afaceri. Când Blair a păţit acelaşi lucru ca Murdoch şi lucrurile au început să treneze, britanicul a rămas prieten cu soţia lui Murdoch – femeia care îi deschisese cu mare uşurinţă câteva uşi la Beijing. Anul următor, în 2012, Blair a vizitat-o de două ori pe Wendi în locuinţa ei. Mai ciudat, a petrecut noaptea acolo.

În ziua în care Blair a vizitat-o la proprietatea lui Murdoch din California, Wendi îi declarase soţului ei că stă la fermă cu o prietenă; Wendi nu i-a dezvăluit niciodată lui Murdoch că urma să se întâlnească cu Tony Blair. Adevărul este că prietena ei chiar o vizitase în acea zi, numai că plecase cu ceva timp înainte să se sosească Blair. Wendi şi-a instruit personalul să se facă pierdut. Agenţii de securitate ai fostului premier au fost cazaţi la un hotel din apropiere.

Murdoch s-a înfuriat când a descoperit unele email-uri care au arătat că Wendi a avut relaţii personale cu 3 bărbaţi în timpul căsniciei lor. Unul dintre bărbaţi era un antrenor de tenis din Carmel, al doilea a fost unul dintre fondatorii Google, Eric Schmidt, şi al treilea era Tony Blair.

Aceste emailuri au fost descoperite - paradoxal - atunci când Poliţia britanică a început să investigheze emailuri în timpul anchetei iscate de urmărirea telefoanelor făcută de compania lui Murdoch - NewsCorp. Căutând printr-un milion de email-uri în reţeaua de calculatoare a companiei, poliţia a scos la iveală email-urile lui Wendi.

Într-unul dintre email-uri Wendi a scris, într-o engleză stricată: “Oh, la naiba, la naiba. Oare de ce mi-e atât de dor de Tony? Pentru că este atât de încântător şi are haine atât de bune. Are un corp frumos şi are picioare foarte frumoase Fund ... şi este înalt şi slăbuţ şi cu o piele frumoasă. Ochi albaştri, pe care îi iubesc. Îi iubesc ochii. De asemenea, iubesc puterea lui pe scenă ... şi câte altele, şi câte altele...”.

Blair şi Deng se întâlneau în New York, Londra şi Beijing, conform mesajelor recuperate. Ceea ce ridică întrebări despre posibilitatea ca serviciile chineze să fi fost la curent cu evoluţiile.

După ce a aflat informaţiile, Murdoch i-a interogat pe angajaţii locuinţei sale din California şi a obţinut detalii asupra lucrurilor petrecute pe 27 aprilie 2013, inclusiv faptul că Blair a rămas peste noapte acolo. Conform informaţiilor, Tony a fost observat intrând în dormitorul lui Wendi, în timp ce aceasta se afla în încăpere.

Conform propriilor declaraţii, magnatul a introdus divorţul "de îndată ce a putut pune mâna pe un avocat".

Deşi fostul premier şi Wendi au negat orice relaţie, Blair a continuat să menţină legătura cu Wendi Deng. În august 2015, cei doi au fost văzuţi petrecându-şi timpul singuri într-un club din Mayfair.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor