NSA a spionat un şef al lumii interlope ruseşti, căutând legături cu Vladimir Putin

Într-un efort de a găsi o legătură între preşedintele rus şi crima organizată, NSA a spionat în urmă cu 14 ani convorbirile unui şef al lumii interlope din St. Petersburg. Informaţiile au fost făcute publice săptămâna aceasta.
Vladimir Putin (YURI KADOBNOV/AFP/Getty Images)
Andrei Popescu
20.05.2016

Agenţia Naţională americană pentru Securitate (NSA) a desfăşurat operaţiuni de spionaj electronic împotriva unui lider senior al crimei organizate ruseşti, căutând eventuale legături între grupurile criminale şi preşedintele rus Vladimir Putin.

O scrisoare secretă a NSA din mai 2003, făcută publică săptămâna aceasta, arată că Departamentul de Stat american a cerut în 2002 ca telefoanele lui Vladimir Kumarin, un om de afaceri din St. Petersburg şi un renumit şef al reţelei criminale Tambov, să fie monitorizate în vederea colectării de informaţii.

“Statul a dorit să afle dacă există vreo legătură între cartelul [crimei] din St. Petersburg şi preşedintele rus Vladimir Putin, care a fost viceprimar al oraşului St. Petersburg la mijlocul anilor 1990”, susţine documentul.

Documentul, clasificat în categoria de secretizare “TS/SI” - Top Secret Special Intelligence (Strict Secret, Informaţii Speciale) – a făcut parte din cea mai recentă tranşă de aproximativ 1,7 milioane de documente NSA publicate de Edward Snowden. Fostul contractor NSA, suspectat de spionaj în favoarea Chinei, este căutat de autorităţile americane şi se află la Moscova, sub protecţia Kremlinului.

Ediţia din 5 mai 2003 a unui newsletter NSA numit “SID Today”, realizat de Directoratul pentru Informaţii-Semnal, a explicat cum se pot spiona electronic ţintele.

“Pentru a realiza SIGINT (obţinere de informaţii prin interceptarea semnalelor) în acest caz, analiştii SID au avut bătăi de cap – NSA nu a dispus nici de numărul de telefon al lui Kumarin şi nici de vreo mostră a vocii sale”, conform raportului realizat de şeful Departamentului pentru Crimă Organizată Transnaţională din cadrul NSA.

Totuşi NSA a reuşit să obţină numărul de telefon al lui Kumarin prin analizarea apelurilor sale telefonice ale asociaţilor săi.

Raportul nu a dezvăluit rezultatele monitorizării discuţiilor telefonice ale lui Kumarin sau dacă NSA a obţinut dovezi privind existenţa unei legături între liderul mafiot şi Vladimir Putin.

Putin, un fost ofiţer KGB, a devenit premier în 1999 apoi preşedinte în mai 2000 şi a deţinut acest post până în 2008. El a fost ales din nou preşedinte în mai 2012. De la realegerea sa în 2012, Putin a adoptat politici ostile faţă de SUA şi Occident.

Preşedintele rus a fost legat de diverse cazuri de corupţie în timpul şi după perioada în care a fost viceprimar al oraşului St. Petersburg. Oficialii americani cred că Putin a obţinut o avere ilegală, estimată la cel puţin 28 miliarde de dolari.

Cererea din 2002 pentru colectarea de informaţii asupra legăturilor dintre Kumarin şi Putin pare să fi fost inspirată dintr-o investigaţie germană desfăşurată aproximativ în acea perioadă.

Procurorii germani au investigat nouă persoane în legătură cu o companie din Germania ce a fost legată de Putin şi care a fost suspectată de implicare în spălare de bani pentru grupul criminal Tambov, conform Washington Free Beacon.

Investigatorii au suspectat că firma de imobiliare St. Petersburg Real Estate Holding Company, sau SPAG, a fost implicată în spălarea a 18,5 milioane de dolari pentru Tambov, conform rapoartelor media de la acea vreme. Compania SPAG îşi avea sediul în apropiere de Frankfurt şi a fost înfiinţată în St. Petersburg. Putin a fost un membru al comitetului director până în martie 2000.

Fondurile spălate au provenit aparent din traficul ilegal de imigranţi, alcool şi din activităţi de şantajare, sau din trafic cu automobile furate. Banii au fost canalizaţi prin bănci din Finlanda şi Liechtenstein.

Kumarin, care ulterior şi-a schimbat numele în Vladimir Barsukov, a fost la un moment dat director al filialei SPAG din St. Petersburg. Mafiotul a fost întemniţat în 2009 la 14 ani de închisoare, fiind acuzat de infracţiuni de crimă organizată.

O comisie britanică ce a investigat moartea fostului spion KGB Alexander Litvinenko – care a fost ucis cu Poloniu 210 într-un asasinat pentru care este învinuit guvernul rus – a susţinut că Vladimir Kumarin şi un alt şef al grupului Tambov, Alexander Malişev, au introdus ilegal heroină în Europa de Vest – din Afganistan, prin Uzbekistan şi Rusia – la mijlocul anilor 2000.

Raportul comisiei, făcut public în luna ianuarie, a mai susţinut că Litvinenko a dezvăluit reţeaua respectivă de droguri. “Chiar mai semnificativ, el [Litvinenko] a devenit convins că există o înţelegere complexă între grupul Tambov şi oficialii KGB, incluzându-i atât pe Vladimir Putin cât şi pe [secretarului Consiliului de Securitate al Rusiei,] Nikolai Patruşev”, a mai susţinut raportul.

Reţeaua de corupţie a lui Putin este centrată pe un grup mic (Cooperativa Ozera) de oficiali ruşi care deţin proprietăţi în St. Petersburg şi care ocupă în prezent poziţii de conducere în Kremlin şi în conglomeratele statului rus.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor