Noua lege chineză privind ONG-urile străine stârneşte controverse

Statele Unite şi Germania se opun unei noi legislaţii ce oferă Beijing-ului mai multă putere asupra ONG-urilor. Unii numesc mişcarea drept un alt exemplu al campaniei preşedintelui chinez Xi Jinping de suprimare a dizidenţei.
Xi Jinping, politicianul comunist ales să conducă Partidul Comunist, la o conferinţă din 2008 (Frederic J. Brown / AFP / Getty Images)
Andrei Popescu
02.05.2016

Guvernul chinez a adoptat, joi, legea privind activitatea ONG-urile străine, în ciuda criticilor privind stipulările vagi referitoare la ONG-urile străine din China.

Legislaţia oferă autorităţilor chineze puterea de a interoga angajaţii ONG-urilor, a închide birourile şi a le reglementa finanţele – dacă oficialii decid că acele ONG-uri “afectează interesele naţionale”.

“Dacă există ONG-uri străine – care ţin sus stindardul cooperării şi schimbului – care vin să se implice în activităţi ilegale sau chiar să comită acte criminale, Ministerul nostru al Securităţii Publice ar trebui să le oprească şi să aplice pedepse”, a susţinut oficialul guvernamental Guo Linmao, conform agenţiei de ştiri AFP.

Opinii şi nemulţumiri

Mulţi observatori internaţional – inclusiv guvernul american – şi-au exprimat temerile cu privire la caracterul vag al noii legi.

“Statele Unite sunt foarte îngrijorate de faptul că noua Lege chineză referitoare la Administrarea Activităţilor ONG-urilor Străine va restricţiona şi mai mult spaţiul pentru societatea civilă din China”, a susţinut într-o declaraţie purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Securitatea Naţională a SUA.

John Kerry a postat, de asemenea, comentarii pe Twitter privind noua lege chineză.

Amnesty Internaţional a declarat că legea permite autorităţilor chineze prea multă putere şi că “va înăbuşi în cele din urmă societatea civilă”.

Ambasada germană din Beijing a publicat o declaraţie ce critică legislaţia. “Legea continuă să se concentreze cu intensitate pe securitate şi conţine numeroase cerinţe de aprobare şi privind documentaţia, precum şi alte norme care restricţionează activităţile”, conform declaraţiei.

Suprimarea dizidenţei?

O versiune anterioară a legii ONG-urilor a atras condamnarea puternică din partea observatorilor străini. Deşi Beijing-ul a făcut unele modificări, o mare parte a neclarităţilor din versiunea originală a rămas intactă în legislaţia adoptată de Congresul Naţional al Poporului.

Adoptarea legii a dus la noi temeri că preşedintele Xi Jinping suprimă dizidenţa. Beijingul a atras deja critici după adoptarea recentelor legi privind contraterorismul şi securitatea cibernetică, despre care criticii avertizează că sunt semne privind o consolidare a autoritarismului.

Legea ONG-urilor va intra în vigoare în 1 ianuarie 2017.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor