Năsui: Când un sistem te omoară încetul cu încetul, se numeşte un sistem criminal

Avem un sistem de sănătate etatist monopolist în care grija de pacient este exprimată doar pe hârtie, a tras un semnal de alarmă deputatul Claudiu Năsui.
Claudiu Nasui (Mihut Savu (Epoch Times Romania)
Andrei Pricopie
16.01.2018

Fostul ministrul tehnocrat al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, ne dă un exemplu dintre miile de oameni care au murit dar ar fi putut fi salvaţi, oameni care s-au născut în România, care au trăit în România, care au plătit taxe şi impozite în România şi care atunci când au avut nevoie de sistemul de sănătate care li s-a promis şi pe care l-au plătit, acesta nu a făcut nimic, a atras atenţia, pe pagina sa de socializare, deputatul USR Claudiu Năsui.

"De ce? Pentru că avem un sistem de sănătate etatist monopolist în care grija de pacient este exprimată doar pe hârtie. Şi să nu credeţi că plătim puţini bani pentru sănătate. Plătim puţin comparat cu ţările mult mai bogate din vest. Aşa cum plătim mai puţin pe orice decât ei. Altfel, sănătatea a fost şi este a doua cea mai mare cheltuială a statului român (prima sunt pensiile) şi una care a fost în creştere constantă de-a lungul anilor", a declarat Năsui.

În opinia deputatului USR, problema cea mai mare nu e de bani, ci este de sistem.

"Aţi văzut ce s-a întâmplat când se dădeau mai mulţi bani spitalului domnului Secureanu de la spitalul Malaxa. Când un sistem te omoară încetul cu încetul, se numeşte un sistem criminal. Dar când acel sistem este chiar cel care pretinde că ar trebui să te salveze, atunci cum se mai numeşte?", a precizat Năsui.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor