Ministrul israelian de extremă dreapta, rănit uşor într-un accident de maşină

Accidentul în care a fost implicat ministrul israelian
Accidentul în care a fost implicat ministrul israelian (YouTube Screenshot)
Redacţia
27.04.2024

Ministrul israelian de extremă-dreapta al Securităţii Naţionale, Itamar Ben-Gvir, a fost rănit uşor şi transportat la spital în urma unui accident de maşină, a anunţat poliţia israeliană.

Imaginile difuzate pe reţelele de socializare arată o maşină care s-a răsturnat, potrivit BBC.

Alte două persoane au fost de asemenea rănite, iar circumstanţele incidentului sunt în curs de investigare, a precizat poliţia.

Presa israeliană a declarat că Ben-Gvir se întorcea de la locul unei înjunghieri în oraşul Ramle, în apropiere de Tel Aviv.

O femeie de 19 ani a fost grav rănită în acel incident, potrivit serviciilor de urgenţă. Şeful poliţiei din districtul central, Avi Biton, a declarat că un bărbat care ar fi avut probleme de sănătate mintală a atacat-o pe femeie şi apoi a fost împuşcat şi "neutralizat" de un civil.

Ben-Gvir este un membru controversat al guvernului de urgenţă al premierului Benjamin Netanyahu.

El a cerut recent un răspuns militar pe scară largă din partea Israelului împotriva Iranului, după atacul cu rachete şi drone al Teheranului asupra Israelului, la rândul său provocat de un atac israelian care a ucis înalte figuri militare iraniene în consulatul iranian din Siria.

Totodată, Ben-Gvir a pledat pentru relocarea palestinienilor din Gaza şi a susţinut apelurile pentru restabilirea aşezărilor evreieşti în această zonă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor