Mihail Cotorobai despre cazul Brăguţa: Judecătorii şi procurorii cunosc insuficient jurisprudenţa CEDO

Atitudinea faţă de Andrei Brăguţa a fost dispreţuitoare în toate instituţiile statului cu care acesta s-a confruntat, ceea ce denotă prezenţa în RM a atitudinii discriminatorii faţă de persoanele cu dizabilităţi mintale, afirmă Ombudsmanul.
Ştefan Sârbu
06.12.2017

alte articole

Mihail Cotorobai, Avocatul Poporului din R. Moldova (facebook.com)
Ştefan Sârbu
06.12.2017

Referitor la investigarea cazului de deces în custodia statului a lui Andrei Brăguţa, Ombudsmanul Mihail Cotorobai, împreună cu membrii grupului de lucru din cadrul Oficiului Avocatului Poporului au constatat că judecătorii şi procurorii cunosc insuficient evoluţiile de ultimă oră în jurisprudenţa CEDO, dar şi din legislaţia naţională. Mai mult, specialiştii atenţionează că deşi în Republica Moldova au fost şi sunt implementate reforme pe diferite domenii sectoriale, nu s-a reuşit revizuirea tuturor actelor normative, inclusiv a celor de reglementare internă a procedurilor de lucru, motiv din care la nivel de instituţii şi subdiviziuni se mai lucrează pe vechi.

Astfel, potrivit Raportului special privind rezultatele investigării cazului Brăguţa au fost stabilite printre multe altele lipsa în sistemul medical a unui registru electronic unic al persoanelor cu maladii psihice, după modelul celui bolnavilor de HIV/SIDA şi de tuberculoză, care să permită evidenţa pacienţilor şi urmărirea tratamentului.

”Atitudine neglijentă şi dispreţuitoare faţă de Andrei Brăguţa la toate verigile sistemului cu care el s-a confruntat, pe motiv că avea un comportament inadecvat sau pentru că era persoană cu dizabilităţi mintale, ceea ce denotă prezenţa unor atitudini discriminatorii faţă de această categorie de persoane la nivel de instituţii de stat. Lipsa spaţiilor adaptate în instituţiile de detenţie pentru persoane cu dizabilităţi mintale”, se mai arată în Raportul Avocatului Poporului.

Ombudsmanul a ţinut să menţioneze că angajaţii poliţiei nu sunt instruiţi în ceea ce priveşte modul de comunicare cu persoanele ce manifestă comportament ostil/de excludere, intimidare cât şi prezenţa gestionării defectuoase a conflictelor apărute între deţinuţi.

În concluzia Raportului, Mihail Cotorobai expune zeci de recomandări adresate autorităţilor competente ale RM, printre care Ministerul Justiţiei şi Departamentul Instituţiilor Penitenciare, să examineze şi asigure documentarea medico-legală a actelor de tortură, tratamentului inuman sau degradant în conformitate cu prevederile Protocolului de la Istanbul.

Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei să identifice un mecanism de conlucrare instituţională în cazul reţinerii persoanelor cu dizabilităţi mentale cu respectarea dreptului la datele cu caracter personal, vieţii private etc.; să suplinească statele de personal în izolatoarele de detenţie preventivă cu medici, escortă, pază şi supraveghere, psiholog, asistent social, personal tehnic, etc.; să elaboreze instrucţiuni clare privind intervenirea angajaţilor poliţiei în cazurile de prevenire, combatere a violenţelor între deţinuţi, astfel încât părţilor să le fie asigurate drepturile şi libertăţile fundamentale.

Amintim că Andrei Brăguţa a fost reţinut la mijlocul lunii august pentru că s-ar fi certat cu inspectorii unui echipaj de patrulare, iar peste câteva zile a decedat în penitenciar. El a fost plasat în arest preventiv, deşi suferea de tulburări psihice. Cauza oficială a morţii fiind insuficienţă respiratorie cauzată de bronhopneumonie purulentă bilaterală. Rudele au acuzat oamenii legii că l-ar fi bătut şi astfel a survenit decesul.

Procuratura a intentat o cauză penală privind decesul în custodia statului a lui Andrei Brăguţa. Trei inspectori ai izolatorului de detenţie provizorie al Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău şi patru deţinuţi care s-au aflat în aceeaşi celulă cu Andrei Brăguţa, au compărut deja pe banca acuzaţilor. Poliţiştii sunt învinuiţi de manifestarea consimţământului tacit la comiterea actelor de tortură de către co-deţinuţi asupra lui Andrei Brăguţa, precum şi pentru supunerea victimei la tratamente inumane. În acţiunile colegilor de celulă, procurorii au reţinut aplicarea, cu consimţământul tacit şi expres al poliţiştilor din izolator, a violenţei, tratamentului inuman şi vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale, comise asupra cetăţeanului Brăguţa.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor