Michelangelo însoţea lista de cumpărături pentru servitorul lui analfabet cu desene explicative

Noi desene ale lui Michelangelo, găsite în bazilica San Lorenzo. (CLAUDIO GIOVANNINI / AFP / Getty Images)
Mioara Stoica
07.01.2014

Drama listei de cumpărături este cunoscută de toată lumea. Doar câţiva selectaţi (sau persoane foarte obişnuite sau precise), reuşesc să nu o folosească, cumpărând de fiecare dată tot ceea ce au nevoie. Ritualul compoziţiei acesteia este antic, are o estetică ce o face să devină singulară în genul său, mai ales dacă cel care o scrie este un mare artist precum Michelangelo Buonarroti: se poate întâmpla ca aceasta să devină minunată.

La Muzeul Casa Buonarroti se află un document care face parte dintr-o colecţie de schiţe şi foi ale lui Michelangelo,şi oferă o privelişte rară a vieţii de zi cu zi a unuia dintre cei mai mari artişti ai Renaşterii. Împreună cu lista de alimente se află şi desenele sale. Nu era vorba despre un capriciu artistic: cele câteva schiţe serveau ca memento pentru slujitorul său, care nu ştia să citească dar memora desenele. Prima dată trebuia să cumpere "pani dua", adică două pâini, după cum este menţionat de către cele două cercuri desenate lângă cuvinte, apoi un "bochal de vino", adică o oală de vin, una "aringa", adică un hering.

Documentul se află pe situl online al Muzeului Casa Buonarroti, un palat din secolul al XVII-lea, în Via Ghibellina, 70,Florenţa, în Italia,(http://www.casabuonarroti.it/it/archivio/) şi este catalogat cu sigla AB, X 578v.

Până a-şi câştiga renumele de pictor remarcabil, Michelangelo dobândise deja gloria ca sculptor. Una dintre primele sale lucrări de pictură şi chiar unul dintre puţinele tablouri ale artistului - Michelangelo făcând mai ales pictură murală în tehnica affresco - este La Sacra Famiglia (Sfânta Familie), cunoscută şi sub numele de Madonna Doni sau Tondo Doni, Tondo în limba italiană derivă din rotondo, însemnând rotund). Un tondo este pictat în cerc, pe lemn fixat într-o ramă sculptată. În tabloul lui Michelangelo, membrii Sfintei Familii sunt trataţi în manieră sculpturală şi se diferenţiază în mod clar de celelalte personaje care populează fundalul, unde siluetele sunt realizate mai puţin plastic şi culorile sunt estompate. Artistul conferă tabloului trăsături specifice artei antice, revoluţionând iconografia respectivei scene religioase tradiţionale. Raportarea la antichitate este caracteristică Renaşterii, fascinată de vechea cultură greco-romană.

Michelangelo Buonarroti (născut la 6 martie 1475 la Caprese, în Provincia de Arezzo şi decedat la 18 februarie 1564 la Roma, Italia), a fost, alături de Leonardo da Vinci, cel mai important artist în perioada de vârf a Renaşterii italiene. Geniul său universal este deopotrivă oglindit de pictură, desen, sculptură şi arhitectură. A scris şi poezii, în special în genul sonetului şi madrigalului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor