Merkel: Trebuie să depunem eforturi pentru un Brexit ordonat

Cancelarul german Angela Merkel (Lukas Schulze/Getty Images)
Andrei Popescu
16.01.2019

Cancelarul german Angela Merkel a declarat miercuri că este necesar să se depună în continuare eforturi pentru a obţine un Brexit ordonat, însă ea a subliniat că Germania este pregătită pentru cazul în care Marea Britanie va trebui să iasă din Uniunea Europeană într-o manieră dezordonată.

Merkel a precizat că regretă faptul că Parlamentul britanic a respins acordul pentru Brexit negociat de Bruxelles şi premierul britanic Theresa May şi a afirmat că aceasta din urmă trebuie să anunţe cum va proceda în continuare ţara sa.

„Credem că acum depinde de partea britanică. Dorim să menţinem pagubele la minim şi vor exista pagube în cazul ieşirii Marii Britanii”, a susţinut Merkel.

„Bineînţeles, vom încerca să găsim o rezolvare ordonată [a problemei Brexitului], însă suntem pregătiţi pentru scenariul în care s-ar putea să nu existe o rezolvare ordonată”, a adăugat cancelarul german.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor