Lansarea volumului şi documentarului "Tot înainte! Amintiri din copilărie"

„Tot înainte”- afişul evenimentului (Simona Preda (Facebook)
L.M.
27.10.2016

Luni, 31 octombrie va avea loc premiera filmului documentar „Tot înainte! Amintiri din copilărie, precum şi lansarea volumului cu acelaşi titlu, semnate de istoricii Valeriu Antonovici şi Simona Preda (Curtea Veche Publishing), urmate de o dezbatere. Evenimentul va avea loc în Studioul Horia Bernea din cadrul Muzeului Naţional al Ţăranului Român, începând cu ora 18.00.

Filmul documentar şi volumul analizează fenomenul prin prisma interviurilor cu câteva dintre personalităţile lumii culturale (22 de interviuri), care povestesc despre propria copilărie. Dintre intervievaţi fac parte: Dan C. Mihăilescu, Teodor Paleologu, Mirel Bănică, Doina Jela, Tiberiu Soare, Cristian Pepino, Cezar Paul-Bădescu, Codruţ Constantinescu.

Atât cartea, cât şi filmul se străduiesc să arate o altă faţetă a societăţii de dinainte de decembrie 1989. „Comunismul nu a însemnat doar lipsa unor drepturi fundamentale, sărăcie şi neajunsuri, Securitate şi dictatură, condamnaţi politici şi graniţe închise, ci a fost şi perioada în care au crescut părinţii noştri sau perioada în care ne-au crescut pe noi. Este perioada în care ei şi-au trăit viaţa, au avut parte de bucurii şi evenimente neobişnuite. Pe lângă ideologia de partid şi ambiţiile patriotice ale partidului unic, mai exista şi puţină viaţă privată. E adevărat că aceasta era controlată şi, de multe ori, confundată cu „spaţiul/ interesul public”, dar exista şi viaţă privată”, spun autorii.

Proiecţia va fi urmată de o dezbatere în care se va aborda fenomenul recuperării memoriei, selecţia care se operează când vine vorba despre trecut şi copilărie, dar şi despre implicare sau, dimpotrivă despre necontaminare cu elemente propagandistice. Am fost oare conştienţi de mecanismele sistemului comunist? În ce grad au afectat ele viaţa unui copil? Ce a însemnat cravata roşie? Interviurile, dialoguri în fond, sunt incursiuni, plimbări, de la noi cei de azi, către noi, cei de atunci.

Multe dintre mecanismele trecutului, cum ar fi de exemplu dublul limbaj, au fost poate susceptibile în a crea anumite tendinţe schizoide în ce priveşte sinceritatea faţă de semeni, poziţionarea faţă de alteritate, asumarea unor principii pe care unii cu greu şi le-au redobândit în anii libertăţii. A lăsat această duplicitate urme în adulţii care suntem acum? Ne-a făcut regimul comunist să punem mai puţine sau deloc întrebări? Este bine să spui ceea ce gândeşti? Îţi asumi consecinţa faptelor tale? – sunt câteva teme de reflecţie la care meditează şi interlocutorii filmului/ cărţii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor