Jeff Sessions neagă existenţa unei conspiraţii cu Rusia. Apără concedierea lui Comey

Procurorul general al SUA a respins, în cadrul unei audieri în Senatul american, acuzaţiile că ar fi ştiut de existenţa unor legături între Rusia şi campania lui Trump. El a mai precizat că a recomandat un “nou început” în FBI, când a fost întrebat de concedierea cu James Comey.
Procurorul general al SUA Jeff Sessions. (Mandel Ngan/AFP/Getty Images)
Andrei Popescu
14.06.2017

În cadrul unei audieri, marţi, în Comisia de Informaţii a Senatului american, procurorul general al SUA, Jeff Sessions, a negat cu tărie sugestia că el ar fi complotat cu oficiali ruşi în timpul campaniei prezidenţiale din 2016 pentru a înclina rezultatul alegerilor în favoarea preşedintelui Donald Trump.

“Aluzia că eu am participat la o înţelegere secretă, că am fost conştient de orice înţelegere secretă cu guvernul rus pentru a răni această ţară ... sau pentru a submina integritatea procesului nostru democratic este o minciună grosolană şi detestabilă”, a afirmat Sessions.

Procurorul general a declarat că decizia sa de a nu se implica în toate investigaţiile în desfăşurare privind Rusia a avut la bază o reglementare care i-a cerut să stea pe margine din cauza implicării sale în campania lui Trump. El a insistat că nu a ştiut despre ancheta referitoare la Rusia şi nu a fost implicat în investigaţie.

În plus, Sessions a respins acuzaţiile că, în timpul audierii pentru confirmarea sa, ar fi indus în eroare autorităţile când a afirmat că nu s-a întâlnit cu oficiali ruşi în timpul campaniei prezidenţiale de anul trecut.

De asemenea, Sessions a răspuns şi unor întrebări legate de rolul său în concedierea lui James Comey. Fostul director FBI a declarat în mărturia sa de săptămâna trecută că preşedintele american Donald Trump l-a concediat pentru a încerca să influenţeze investigaţia asupra Rusiei.

Dar, în acelaşi timp, în cadrul aceleiaşi audieri, Comey a susţinut că Trump nu i-a cerut niciodată să pună capăt investigaţiei Biroului în ceea ce priveşte presupusa interferenţă rusă în alegerile prezidenţiale americane. Comey a oferit aceste răspunsuri după câteva săptămâni în care democraţii l-au acuzat pe Trump că este vinovat de obstrucţionarea justiţiei.

Sessions a mai precizat că a recomandat un “nou început” pentru FBI, dar nu a oferit niciun detaliu privind conversaţia sa cu Trump pe marginea acestei chestiuni.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor