"Inima Reginei"- expoziţie de pictură impresionistă la Muzeul Cotroceni

Tablou din expoziţia „Inima Reginei”, semnată de Bogdan Mihai Radu, la Muzeul Cotroceni (tribuna.ro)
L.M.
08.09.2016

La Salonul Cerchez al Muzeului Naţional Cotroceni a fost deschisă miercuri expoziţia ce cuprinde peste 40 de lucrări reprezentând-o pe Regina Maria a României în diferite ipostaze, în grădinile reşedinţelor sale de la Balcic şi Cotroceni.

Expoziţia, intitulată "Inima Reginei", semnată de Bogdan Mihai Radu, prezintă florile preferate ale Reginei, grădini de flori, peisaje de la Balcic, alături de teme inspirate de viaţa suveranei, informează un comunicat al Muzeului Cotroceni.

Despre lucrările expuse, Raluca Băloiu, istoric de artă în cadrul Muzeului Cotroceni, curatorul expoziţiei, apreciază că artistul are "o reală apetenţă pentru redarea umbrelor colorate, ceea ce-l apropie de maniera de expresie de sorginte impresionistă", "prin toate lucrările sale, Bogdan Mihai Radu dovedind "un real rafinament pictural."

"Un element de atracţie pentru public îl va constitui expunerea câtorva sticluţe cu parfumurile preferate ale reginei, cutii de pudră şi pomezi, Regina Maria devenind încă din timpul vieţii imaginea celebrei case de parfumuri Houbigant din Paris", precizează sursa citată.

Expoziţia, care continuă seria manifestărilor culturale organizate de Muzeul Naţional Cotroceni în cursul anului 2016, marcând împlinirea a 25 de ani de la înfiinţarea ca instituţie muzeală, este deschisă până pe 9 octombrie.

Bogdan Mihai Radu deţine un portofoliu expoziţional vast, printre expoziţiile personale numărându-se cea de la Detroit din 2008, precum şi cele de la Sibiu, Sinaia şi Bucureşti. Multiplele expoziţii personale şi de grup (Cluj, Sibiu, Sinaia, "Balchik — Queen Mary's Heart", Biblioteca Centrală Universitară "Carol I") îl situează printre artiştii extrem de prolifici, mai informează comunicatul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor