"Împăratul" Xi îi transmite lui Trump un avertisment clar: jos mâinile de pe Taiwan

Preşedintele chinez Xi Jinping l-a avertizat pe omologul său american Donald Trump să nu se amestece în relaţia dintre China continentală şi Taiwan. Avertismentul are loc la câteva zile după ce Trump a semnat o lege care promovează vizite oficiale de nivel înalt între SUA si Taiwan.
Andrei Popescu
21.03.2018

alte articole

Preşedintele american Donald Trump (st) şi omologul său chinez, Xi Jinping. (Getty Images)
Andrei Popescu
21.03.2018

Preşedintele american Donald Trump ar fi putut agita cuibul de viespi prin semnarea legii “Taiwan Travel Act”, care încurajează efectuarea de vizite oficiale în Taiwan de către oficiali de la toate nivelele, punându-se accentul pe “oficiali ai securităţii naţionale”.

Legea americană, care a fost semnată în 16 martie, l-a înfuriat pe "împăratul" preşedinte al Chinei, Xi Jinping, care l-a criticat pe Trump şi Statele Unite. Într-un discurs susţinut marţi, care marchează începutul celui de-al doilea mandat prezidenţial, Xi a avertizat că încercările de a semăna diviziuni între China şi Taiwan vor fi “pedepsite de istorie”, precizează site-ul Zero Hedge.

Discursul a fost ţinut după ce Congresul Naţional al Poporului a votat în 11 martie modificarea Constituţiei ţării, adoptând un amendament care permite preşedinţilor să rămână o perioadă nedefinită la putere. Astfel, lui Xi i se permite să rămână preşedinte pe viaţă, sau după cum au precizat unii, să devină "împărat".

Câţiva aliaţi apropiaţi ai lui Xi au fost confirmaţi de asemenea în posturi guvernamentale de rang înalt, deşi Xi l-a numit oarecum pe neaşteptate pe Yi Gang ca următorul preşedinte al Băncii Populare a Chinei, un viceguvernator veteran a cărui singură sarcină pare să fie păstrarea continuităţii. Congresul Naţional a aprobat de asemenea numirea fostului ţar anti-corupţie Wang Qishan în funcţia de vicepreşedinte şi a consilierului economic Liu He în cea de vicepremier. Liu He este pe cale să devină directorul comisiei de reglementare a sectorului financiar al Chinei.

Xi a avertizat în discursul său că Beijingul dispune de mijloacele necesare pentru a contracara încercările de a separa Taiwanul de China continentală, precizează Bloomberg.

Într-un discurs adresat celor aproape 3.000 de membri ai Parlamentului chinez, Xi a afirmat că Beijingul are capabilităţile necesare pentru a opri orice încercare de a oficializa independenţa insulei condusă pe cale democratică. Remarcile au fost făcute la câteva zile după ce Trump a semnat legea “Taiwan Travel Act”, care permite vizite oficiale reciproce de nivel înalt între SUA şi Taiwan, ceea ce ar putea îmbunătăţi statutul diplomatic al insulei.

“Toate actele şi schemele de divizare a Chinei sunt sortite eşecului şi vor fi condamnate de oameni şi pedepsite de istorie. Poporul chinez are o voinţă neclintită, o încredere deplină şi o abilitate suficientă pentru a învinge toate activităţile care urmăresc să divizeze ţara”, a afirmat Xi în sesiunea de închidere a Congresului Naţional al Poporului din Beijing.

În acelaşi discurs, Xi a afirmat că sprijinul public este fundamental pentru ca statul comunist să devină o putere globală până în anul 2050.

Un academician care a discutat cu Bloomberg a precizat că discursul “împăratului” Xi reprezintă un “avertisment oficial” din partea Partidul Comunist Chinez: nu interferaţi cu relaţiile dintre China continentală şi Taiwan.

“Aceasta este o avertizare oficială din partea liderului suprem al Chinei adresată statelor Unite şi Taiwanului”, a declarat Wang Jiangyu, profesor de drept internaţional la Universitatea Naţională din Singapore. “Este un avertisment că Beijingul nu va accepta niciodată un compromis în privinţa Taiwanului”.

În timp ce Trump şi Xi au menţinut aparenţa unei relaţii cordiale, cei doi şefi de stat s-au ciocnit în mai multe probleme care variază de la Taiwan, Marea Chinei de Sud până la comerţ. La câteva zile după victoria sa electorală, Trump a ofensat Beijingul prin acceptarea unui telefon de felicitare din partea preşedintei taiwaneze Tsai Ing-wen, care s-a opus în repetate rânduri politicilor Chinei după ce predecesorul său, Ma Ying-jeou, a preferat legături mai strânse cu Beijingul în domeniile social şi economic. Acel apel telefonic, după cum a ieşit la iveală ulterior, a fost de fapt rezultatul mai multor luni de lobby, în fruntea acelor eforturi aflându-se fostul candidat prezidenţial republican Bob Dole.

Tsai a refuzat să susţină cadrul “O singură Chină” propus de Beijing, care stipulează că Taiwanul este în esenţă o provincie a Chinei. După apelul telefonic al preşedintei taiwaneze, Trump a semnalat iniţial că va susţine acea doctrină, însă recent a adoptat o poziţie mai dură împotriva Beijingului.

Rapoarte publicate recent au precizat că Trump urmăreşte să impună taxe asupra unor importuri în valoare de până la 60 miliarde de dolari din China şi va viza în special sectoarele tehnologiei şi telecomunicaţiilor. Măsura, dacă va fi impusă, ar avea loc după ce preşedintele american a aprobat aplicarea de noi tarife asupra importurilor de oţel şi aluminiu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor