Hezbollah şi aliaţii săi câştigă peste jumătate dintre locuri în alegerile parlamentare din Liban

Premierul libanez Saad al-Hariri. (Getty Images)
Andrei Popescu
07.05.2018

Hezbollah şi aliaţii săi politici au câştigat puţin peste jumătate dintre locuri la alegerile parlamentare ale Libanului, potrivit rezultatelor neoficiale, întărind astfel o mişcare susţinută de iranieni ce se opune Israelului şi subliniind influenţa regională tot mai mare a Teheranului.

Considerat grup terorist de către SUA, mişcarea şiită puternic înarmată Hezbollah şi-a extins puterea de când s-a alăturat în 2012 războiului din Siria, fiind de partea preşedintelui Bashar al-Assad.

Victoria obţinută duminică de o alianţă susţinută de Hezbollah riscă să complice politica Occidentului faţă de Liban, un mare beneficiar al suportului militar american, care se bazează pe ajutoare şi credite străine pentru a-şi revitaliza economia în stagnare.

Un ministru israelian a afirmat că rezultatul, care trebuie să fie confirmat oficial, arată că statul libanez este imposibil să se distingă de Hezbollah, semnalând riscul ca Israelul să atace guvernul libanez într-un viitor război.

Numărătoarea neoficială a voturilor în primele alegeri parlamentare ale ţării după 9 ani indică pierderi semnificative pentru premierul Saad al-Hariri, care este susţinut de Occident. Totuşi, el este liderul musulman sunit al blocului cu cel mai mare număr de mandate din Parlamentul cu 128 de locuri, ceea ce îl face candidatul principal pentru formarea unui nou guvern.

Iranul a afirmat că respectă alegerile din Liban şi că este pregătit să colaboreze cu guvernul ales de majoritate.

Premierul libanez trebuie să fie un politician sunit. Noul guvern, precum cel actual care este pe cale să fie înlocuit, urmează să cuprindă reprezentanţi ai tuturor partidelor principale. Discuţiile privind posturile de Cabinet vor dura o perioadă.

“Hariri va avea putere redusă în continuare în orice tip de guvern ce va fi format. Abilitatea lui de a atenua sau restricţiona în mod substanţial Hezbollah ... în Liban va fi foarte limitată”, a afirmat Andrew Table de la Washington Institute.

Alegerile s-au desfăşurat pe baza unei noi legi complexe care a retrasat graniţele circumscripţiilor electorale şi a schimbat sistemul electoral de tipul “câştigătorul ia totul” într-un sistem mai proporţional. Rezultatele oficiale nu au fost declarate luni dimineaţă potrivit aşteptărilor şi nu s-a menţionat când ar putea fi anunţate.

Forţele Libaneze anti-Hezbollah - un partid creştin - aproape şi-a dublat numărul parlamentarilor la cel puţin 15 de la 8, potrivit unor date iniţiale.

Hezbollah, împreună cu grupuri şi candidaţi individuali aliaţi, a obţinut cel puţin 67 de locuri, potrivit unor calcule ale Reuters.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor