Flota NATO din Marea Neagră atrage ameninţările ruşilor. Liberalii critică atitudinea Kremlinului

Liberalii au reacţionat după ce Kremlinul a ameninţat cu măsuri de retorsiune dacă NATO va pune bazele unei flote în Marea Neagră.
Radu Carp (facebook.com)
Andrei Pricopie
03.05.2016

Liberalii au luat act cu "surprindere" de recentele declaraţii ale purtătorului de cuvânt al Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, potrivit cărora proiectul unei flote NATO la Marea Meagră subminează grav securitatea şi stabilitatea acestei regiuni şi obligă Kremlinul să adopte contra-măsuri adecvate cu scopul de a-şi asigura securitatea, a transmis marţi, în cadrul unui comunicat de presă, secretarul executiv al partidului Radu Carp.

"Iniţiativa unei Grupări Navale la Marea Neagră la care ar urma să ia parte state riverane ce sunt membre NATO, precum şi alte ţări interesate, precum Ucraina şi Georgia, alături de alte state membre NATO care doresc să se alăture are un caracter strict defensiv pentru a face faţă provocărilor de insecuritate din zona Mării Negre. Iniţiativa va fi discutată la summit-ul NATO de la Varşovia.

Până în acel moment vor fi făcute eforturi pentru a determina gradul de implicare a fiecărei ţări în parte doritoare să sprijine această iniţiativă. Poziţii precum cea exprimată de MAE rus, ameninţarea cu luarea unor contra-măsuri, nu contribuie din păcate la realizarea unui climat de rezolvare a problemelor de securitate care afectează regiunea Mării Negre. În acest context, PNL condamnă violenţele din ultimele zile din regiunile Doneţk şi Lugansk, precum şi din oraşul Odessa", se arată în comunicatul citat.

Liberalii consideră că recenta vizită a preşedintelui Poroşenko la Bucureşti, la invitaţia lui Klaus Iohannis, a arătat întreaga disponibilitate a României de a fi un partener solid al autorităţilor ucrainene care au dificila sarcină de a restabili pacea şi un climat de bună înţelegere pe întregul teritoriu al ţării vecine.

"Regiunea Mării Negre nu ar trebui să devină un focar de instabilitate, iar în acest sens PNL sprijină orice iniţiativă a României care are în vedere securitatea şi stabilitatea acestei regiuni", a mai precizat Radu Carp.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor