"Finesse" a la Kremlin: blocarea aplicaţiei Telegram dă peste cap mediul online din Rusia

(Getty Images)
Andrei Popescu
18.04.2018

Modul brutal al autorităţilor ruse de a bloca aplicaţia Telegram a dat jos numeroase site-uri web şi aplicaţii, deşi - culmea - serviciul de mesagerie instant, care enervase Kremlinul, a continuat să funcţioneze.

În stil rusesc

Cenzorii Internetului de la Roskomnadzor, agenţia care se ocupă cu cenzurarea telecomunicaţiilor din Rusia, au blocat cel puţin 16 milioane de adrese IP, încercând să pună în aplicare un ordin judecătoresc emis vinerea trecută, pentru a interzice Telegram.

Băncile mari şi magazinele online au fost printre clienţii loviţi de represiunea digitală declanşată fără voie de Kremlin.

Toată lumea a raportat căderea conexiunilor marţi, a doua zi după ce autoritatea de reglementare a statului a început să execute hotărârea judecătorească.

Mai ilar, chiar siteul Roskomnadzor a părut afectat, fiind pus jos; nu a fost publicat un motiv oficial, însă comentatorii şi analişti par să fie de părere că a fost dat jos ca urmare a modului stângaci în care a fost aplicat ordinului judecătoresc.

Autorităţile ruse au luat, aparent, măsuri împotriva adreselor de internet ale cloudurilor Amazon şi Google, care găzduiesc aplicaţia Telegram - mutată acolo pentru a evita interferenţele din partea Kremlinului.

Dar cloudurile americane sunt folosite, bineînţeles, de multe alte companii ruse. Când Roskomnadzor a blocat adresele cloudurilor, a blocat toţi clienţii ruşi ai celor două companii.

Interzicerea aplicaţiei Telegram a fost impusă după ce aceasta a refuzat să transmită Kremlinului cheile cu care criptează comunicaţiile între utilizatori - refuzând practic, accesul autorităţilor la conţinutul corespondenţei electronice.

Oficial, guvernul rus ceruse accesul pentru a investiga "ameninţările teroriste". Oficial, Kremlinul este supărat pentru că Telegram ar fi devenit favoritul traficanţilor de droguri şi al teroriştilor, în special ISIL.

Dar, odată cu strângerea controlului impus de Kremlin asupra societăţii civile ruse, există percepţia că Telegram este persecutată de regim doar pentru că nu se supune ordinelor autorităţilor.

Impunerea cenzurii asupra Telegram este considerată parte a unui plan de monitorizare a activităţii online la o scară mult mai largă.

Roskomnadzor a declarat că a blocat 18 subreţele de cloud pentru a interzice Telegram şi că a trimis scrisori oficiale către Amazon şi Google, informându-i că le-a cerut să interzică găzduirea aplicaţiei.

CEO-ul companiei Telegram, Pavel Durov, a avertizat că interzicerea serviciului ar putea fi contraproductivă pentru Rusia, deoarece mulţi utilizatori ar schimba platforma - şi vor transmite datele confidenţiale pe platforme controlate de SUA, cum ar fi WhatsApp şi Facebook.

Mai stânjenitor pentru Roskomnadzor, utilizatorii ruşi ai Telegram au reuşit oricum să ocolească interdicţia prin intermediul reţelelor virtuale private (VPN) şi serverelor proxy, a spus Durov, care a promis să se opună interdicţiei încercate.

Mass-media rusă susţinută de stat a recomandat oamenilor să treacă la TamTam, un serviciu administrat de Mail.ru, care este, însă nepopular, tocmai pentru că este controlat de stat - astfel încât excesele în materie de spionaj şi cenzura sunt considerate implicite.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor