Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, 2016 - număr record de bilete vândute

Scenă dintr-o piesă de teatru modern (Sibiu, Festivalul de Teatru Internaţional) (fits.ro)
L.M.
11.06.2016

Între 10 şi 19 iunie, Sibiul găzduieşte cea de-a 23-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru (FITS).

Sub genericul „Building trust / Construind încredere”, Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, organizatorul FITS, a anunţat peste 430 de spectacole şi evenimente naţionale şi internaţionale.

În programul acestui an se regăsesc unele dintre cele mai importante personalităţi ale artelor spectacolului din lume, dar şi unele dintre cele mai dinamice companii de teatru, dans sau circ, pregătite să susţină atmosfera superbă de festival. Numărul de bilete vândute, peste 8.000, este unul record.

Sprijinit şi anul acesta de autorităţile locale şi centrale, Constantin Chiriac, Preşedinte FITS, a mulţumit celor implicaţi pentru soluţiile care au permis deschiderea mai multor spaţii de joc pentru Festival, chiar şi în lipsa celor de la Casa de Cultură a Sindicatelor şi de la Sala Studio.

Pe lângă spectacolele de teatru, dans, circ şi muzică programate indoor, la FITS publicul poate participa la spectacolele de stradă (outdoor), spectacole de lectură, conferinţe speciale, lansări de carte, ateliere, filme, întâlnirea şcolilor de teatru şi Bursa de Spectacole de la Sibiu. Organizatorii promit o experienţă complexă, cu un program de o calitate exemplară şi de o diversitate unică.

Printre primele spectacole de teatru de la FITS se numără şi „Forţa legământului /(Pages from the Book of...)”, pe 10 şi 11 iunie de la ora 16:00, la Teatrul Gong – sala parter, un spectacol regizat de Andrzej & Teresa Welminski, inspirat din misterioasa viaţă a scriitorului polonez Bruno Schulz, autorul „Manechinelor”, un spectacol Marea Britanie/Spania/Polonia cu un element-surpriză: gheaţă carbonică.

Tot pentru sâmbătă, 11 iunie, FITS a pregătit:

O conferinţă cu specialişti din lumea teatrului, George Banu în dialog cu Jaroslaw Fret şi Constantin Chiriac, la ora 11:00, la Librăria Habitus.

Spectacolul de circ stradal „Făuritorul de vise” (Fai z’heure de rêves) nu trebuie ratat. Are loc atât vineri, 10 iunie, ora 18:45 pe Strada Nicolae Bălcescu, pe 11 iunie dar şi 12 iunie.

Spectacol inspirat de lumea poveştilor şi de iniţierea în artele circului, „Făuritorul de vise” este o reprezentaţie ce permite crearea unor momente ludice excepţionale, a unui univers în care copiii devin actori în cadrul unui spectacol-paradă. Dansatori şi acrobaţi, la nivelul solului sau pe picioroange cu arcuri, se joacă cu focul pe un fundal muzical original, creat pentru şi de către companie.
Identitatea vizuală singulară a companiei este reprezentată prin costume, machiaj, inventivitate şi atitudini specifice. Publicul este condus în universul fantastic Fai, loc în care se desfăşoară parada.

„Lulu”, de Frank Wedekind, spectacol al Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu, în regia lui Silviu Purcărete, se joacă de la ora 21:00 la Fabrica de Cultură – Centru Alternativ pentru Cultură, Educaţie şi Cercetare. „Lulu” este o piesă stranie de teatru care, dacă îţi dispare din memorie, îţi reapare când nu te aştepţi. Te urmăreşte pe ascuns, o dramă antică citită pe canapeaua de psihanaliză a doctorului Freud.

Ultimul spectacol al zilei de 11 iunie este „Kaspar” de Peter Handke, regia Scott Davis, ora 23:00, la CAVAS; o piesă de teatru a americanilor de la Pace School of Performing Arts/ Enigma Theatre Collective despre efectul pe care pierderea limbajului îl are asupra psihicului uman, o piesă cu distribuţie exclusiv feminină.

Programul complet al Festivalului îl găsiţi aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor